Prima pagină » Știri externe » Aproximativ 100 de persoane evacuate din cauza incendiilor din Portugalia

Aproximativ 100 de persoane evacuate din cauza incendiilor din Portugalia

Aproximativ 100 de persoane au fost evacuate, joi, dintr-un sat de munte situat în parcul naţional Peneda-Gerês, în nordul Portugaliei, unde trei incendii erau în continuare active în cursul serii, potrivit informaţiilor oferite de Protecţia Civilă.
Aproximativ 100 de persoane evacuate din cauza incendiilor din Portugalia

În jurul orei 14.00 GMT (17.00 ora României), echipele de salvare au evacuat 85 de adulţi şi 11 copii din satul Vilar de Soente, în apropiere de Arcos de Valdevez (nord-vest), a anunţat autoritatea naţională pentru Protecţie Civilă pe pagina sa de Internet.

„Nicio casă nu a fost arsă, iar satul nu mai este în pericol”, a precizat în cursul serii un oficial din cadrul Protecţiei Civile regionale, Antonio Antunes, adăugând că persoanele evacuate ar trebui să se poată întoarce la locuinţele lor în următoarele ore.

La începutul după-amiezii, pompierii prezenţi în această zonă cu acces dificil au primit sprijinul a două avioane Canadair franceze în cadrul sistemului de întrajutorare al UE.

La ora 19.00 GMT (22.00 ora României), 18 incendii erau în continuare considerate „semnificative” de către Protecţia Civilă pe întreg teritoriul portughez.

În parcul Peneda-Gerês, singura zonă naturală clasificată drept parc naţional în Portugalia, circa 250 de pompieri încercau să circumscrie trei incendii, care ardeau de 48 de ore.

Mai la sud, în parcul natural Serra da Estrela, un alt focar a progresat în ultimele 36 de ore, mobilizând 145 de pompieri.

Acest incendiu a obligat la modificarea, joi, a parcursului etapei a şaptea a Turului ciclist al Portugaliei, care a fost scurtată cu circa 40 de kilometri.

Premierul Jose Socrates şi preşedintele Anibal Cavaco Silva au decis să îşi întrerupă vacanţa pentru a se deplasa, vineri, la comandamentul naţional al operaţiunilor de salvare, la periferia Lisabonei.

Începând din iulie, Portugalia se confruntă cu un val de incendii alimentate de căldură. Aceste focare, care până în prezent au ocolit zonele locuite, au provocat moartea a doi pompieri în această săptămână, dintre care o tânără în vârstă de 21 ani.

Joi, ministrul de Interne Rui Pereira a recunoscut că 2010 este „un an foarte dificil” în ceea ce priveşte numărul focarelor înregistrate (peste 400 pe zi începând din 6 august).

El a subliniat totuşi că suprafaţa arsă de la începutul anului este „inferioară mediei din ultimii zece ani”.

Potrivit Autorităţii Naţionale a Pădurilor, flăcările au distrus 19.346 de hectare de pădure şi vegetaţie din ianuarie şi până la sfârşitul lui iulie.

Anul trecut, au ars peste 86.000 de hectare, o cifră inferioară celei din 2005, când incendiile au distrus 338.000 de hectare.