Aproximativ 150 de romi români, evacuaţi după demolarea unei tabere ilegale în Milano -presă

Publicat: 27 04. 2011, 18:09
Actualizat: 06 11. 2012, 14:11

Aproximativ 30 de agenţi ai poliţiei locale au intervenit în cursul dimineţii pentru demolarea a 54 de barăci construite abuziv pe un teren privat din zona Muggiano, la periferia oraşului Milano.

Cei aproximativ 150 de romi de origine română care locuiau în această tabără au fost evacuaţi.

Săptămâna trecută, la Roma au fost demolate două tabere de nomazi unde locuiau în total aproximativ 500 de romi, cei mai mulţi de origine română.