„Peste 100 de manifestanţi au fost reţinuţi între staţiile de metrou Oerestad şi Bella Center, pentru că încercau să pătrundă în incinta Bella Center. Alţi câteva zeci de protestatari au fost reţinuţi în alte cartiere ale oraşului”, precizează Henrik Suhr.
Între 700 şi 800 de persoane, potrivit unei estimări a unui jurnalist al AFP, au încercat să ajungă în porţiunea de câţiva metri care separă staţia de metrou de intrarea în zona conferinţei, dar au fost oprite de un impresionant dispozitiv de poliţişti.
Manifestanţii s-au împrăştiat pentru a încerca să dezorganizeze forţele de securitate, dar fără succes.
După o scurtă busculadă şi câteva lansări de gaze lacrimogene, unii militanţi au fost arestaţi, încătuşaţi şi culcaţi la pământ. Ei fac parte dintr-un grup de manifestanţi care s-a reunit în apropiere de Bella Center, pentru a încerca să intre prin spatele clădirii înconjurate de peste şase kilometri de grilaje.
Manifestaţia, ilegală potrivit poliţiei, s-a derulat în paralel cu un alt miting autorizat, ai cărui participanţi se îndreptau către zona conferinţei.
Aproximativ 1.500 de manifestanţi, potrivit poliţiei, au început miercuri un marş către Bella Center, la apelul colectivului „Climat Justiţie Acţiune”.