Prima pagină » Știri externe » Aproximativ 65.000 de persoane au participat la un protest anticorupţie la Bratislava

Aproximativ 65.000 de persoane au participat la un protest anticorupţie la Bratislava

Aproximativ 65.000 de persoane au participat la un protest anticorupţie la Bratislava, pentru a treia săptămână la rând, după asasinarea unui jurnalist de investigaţii în urma căruia premierul slovac Robert Fico şi-a dat demisia, informează agenţia de ştiri Reuters.
Aproximativ 65.000 de persoane au participat la un protest anticorupţie la Bratislava

Demonstranţii au cerut organizarea de alegeri anticipate, temându-se că actuala coaliţie de guvernământ va rămâne la putere până la următorul scrutin legislativ, în anul 2020.

Robert Fico i-a prezentat preşedintelui Andrej Kiska condiţii pentru a-şi prezenta demisia. El a cerut evitarea convocării alegerilor parlamentare anticipate şi desemnarea unui premier din cadrul actualei coaliţii Smer-SD.

Preşedintele slovac Andrej Kiska a declarat joi că susţine decizia premierului Robert Fico de a demisiona şi că îi va permite partidului acestuia să aleagă un nou premier, a anunţat unul dintre cele trei formaţiuni din coaliţia guvernamentală.

Jurnalistul Jan Kuciak, în vârstă de 27 de ani, şi prietena lui au fost împuşcaţi mortal pe 25 februarie. Jan Kuciak lucra la publicaţia Aktuality.sk şi în cadrul Centrului ceh pentru Jurnalism de Investigaţii, relatând despre modul în care grupul infracţional italian ‘Ndrangheta s-a stabilit în Slovacia şi comite fraude cu fonduri europene împreună cu lideri politici de la Bratislava.

Pe fondul amplei crize politice generate de acest asasinat, preşedintele Andrej Kiska a cerut „remanierea radicală” a Guvernului de la Bratislava ori organizarea de alegeri anticipate. Robert Fico deţine funcţia de premier al Slovaciei din anul 2012.