Anunţul a fost făcut în urma criticilor primite din partea comunităţii internaţionale, inclusiv a Naţiunilor Unite şi a 20 de organizaţii umanitare, care au declarat că decizia Arabiei Saudite va afecta milioane de oameni prin „foamete şi moarte”.
„Primul pas în acest proces va fi făcut în 24 de ore şi implică redeschiderea tuturor porturilor din zonă”, a declarat misiunea saudită din cadrul Naţiunilor Unite.
Porturile se află în oraşele Aden, Mocha şi Mucalla. În legătură cu porturile situate în zonele controlate de rebeli, spre exemplu oraşul Hodeida, misiunea a declarat că a cerut ca ONU să trimită o echipă de experţi pentru a se asigura că nu vor mai fi transportate arme.
Cu toate acestea, unul dintre liderii rebelilor huthi, Saleh Al-Sammad, a declarat, luni, că se vor răzbuna pentru războiul care a afectat ţara, a omorât peste 10.000 de civili din Yemen şi a distrus mare parte din infrastructură.
Al-Sammad a susţinut că, în contextul blocadei, coaliţia a „închis toate uşile pentru pace şi dialog”.