Potrivit unor diplomaţi aflaţi la curent cu detaliile negocierilor, citaţi de Financial Times, costul pachetului saudit care face obiectul negocierilor este de două miliarde de dolari şi va ajunge la aproximativ şapte miliarde de dolari dacă este completat cu sisteme de rachete antiaeriene ultramoderne S-400. Contractul de livrare a sistemelor S-300 Iranului nu depăşeşte un miliard de dolari.
O sursă apropiată de conducerea Ministerului rus al Apărării a confirmat că negocierile cu Arabia Saudită privind livrările de arme continuă din 2005, ele referindu-se la tancurile T-90S, vehiculele de infanterie BMP-3, elicopterele Mi-36 şi Mi-17, sistemele de rachete antiaeriene Pantsir, Bouk M-2E şi S-400. Primele contracte pot fi încheiate înainte de sfârşitul anului, vizând mai întâi elicopterele.
Un purtător de cuvânt al Rosoboronexport (agenţia rusă însărcinată cu exporturile de armament) s-a abţinut să facă orice comentariu privind negocierile cu Arabia Saudită şi legătura lor cu contractul de livrare de sisteme S-300 Iranului. Însă o sursă bine informată din industria de armament a declarat că livrarea de sisteme S-300 Iranului poate fi efectuată în cel mai scurt timp, pentru că încărcătura este practic gata de expediere, dar livrarea sa este întârziată, în funcţie de directivele superiorilor. În cazul anulării contractului cu Iranul, sistemele S-300 vor fi recumpărate cu bani din buget şi vor completa arsenalul de forţe ale armatei ruse, a spus el.
Potrivit unui expert de la Centrul de analiză a strategiilor şi tehnologiilor, Konstantin Makienko, legătura între contractul saudit şi nelivrarea sistemelor S-300 Iranului este posibilă, deoarece Arabia Saudită ştie să profite de pe urma importurilor de armament în vederea promovării intereselor sale de către ţările exportatoare.