„Am ascultat ce ni s-a spus în ideea ca Rusia să se alăture scutului antirachetă. Vom studia acum această propunere”, a declarat el, în cadrul unei conferinţe de presă, la finalul unei întrevederi cu preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, la Deauville, în vestul Franţei.
„Cred că NATO ar trebui întâi să decidă cum vede Rusia alăturându-se acestui sistem, ce va aduce acest lucru, în ce moduri putem ajunge la acorduri şi cum vom putea lucra mai departe”, a adăugat Medvedev.
Cei trei lideri au discutat despre acest proiect în timpul cinei, luni seara.
Această problemă va figura pe agenda summitului Rusia-NATO care se va desfăşura cu ocazia summitului NATO de la Lisabona, la 20 noiembrie.
Membrii Alianţei trebuie să aprobe crearea unui sistem antirachetă, menit să protejeze teritoriul şi populaţiile europene din cadrul NATO de rachete cu rază scurtă sau medie de acţiune, oferind Rusiei posibilitatea de a coopera.
Acesta se deosebeşte de vechiul proiect american de scut antirachetă, lansat de George W. Bush, care avea ca obiectiv apărarea teritoriului american împotriva rachetelor cu lază lungă de acţiune care ar survola Europa şi care a fost foarte criticat de Moscova.