Arderea Coranului este un act "contrar" valorilor americane, afirmă Casa Albă

Arderea Coranului reprezintă un act "contrar" valorilor americane, a apreciat luni purtătorul de cuvânt al Casei Albe, după incendierea în public a cărţii sfinte musulmane, în Statele Unite, care a provocat manifestaţii violente în Afganistan.

Urmărește
52 afișări
Imaginea articolului Arderea Coranului este un act "contrar" valorilor americane, afirmă Casa Albă

Arderea Coranului este un act "contrar" valorilor americane, afirmă Casa Albă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Condamnăm absolut arderea în public a unui text sfânt. Noi considerăm că este contrară valorilor americane şi indecentă", a declarat Jay Carney, în cursul conferinţei sale de presă cotidiene.

Purtătorul de cuvânt a declarat de asemenea că "absolut nimic" nu justifică violenţele care au ucis cel puţin 24 de persoane în Afganistan, între care şi şapte angajaţi ai ONU, în timpul manifestaţiilor organizate împotriva arderii Coranului, la 20 martie, la iniţiativa unui pastor extremist american.

Preşedintele american, Barack Obama, a condamnat sâmbătă arderea Coranului, pe care a calificat-o un act "de extremă intoleranţă şi sectarism".

Şapte angajaţi ONU în Afganistan (patru nepalezi, un suedez, un norvegian şi un român) au fost ucişi vineri şi mai mulţi manifestanţi au fost ucişi sau răniţi în cadrul unei revolte împotriva sediului Naţiunilor Unite din oraşul Mazar-i-Sharif.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici