Argentina cere SUA explicaţii cu privire la un transport neautorizat de arme şi medicamente

Publicat: 15 02. 2011, 11:28
Actualizat: 06 11. 2012, 13:34

„Ei trebuie să ofere o explicaţie”, a declarat Timerman pentru postul CNN în spaniolă. „Statele Unite trebuie să înţeleagă că nu pot să trimită în Argentina material de război, fără să informeze Guvernul, iar acum refuză să coopereze cu ancheta”, a subliniat el.

Un avion C-17 Globemaster III aparţinând US Air Force a sosit joi pe aeroportul internaţional din Buenos Aires, cu „material sensibil”, destinat unui exerciţiu comun cu forţele de securitate argentiniene. O parte a încărcăturii sale a fost confiscată deoarece, potrivit Argentinei, nu a fost declarată în prealabil.

Washingtonul s-a declarat, luni, „tulburat” de această acţiune şi a exercitat presiuni asupra autorităţilor de la Buenos Aires să-i restituie materialul. „Suntem tulburaţi de felul în care s-a făcut acest lucru”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Philip Crowley. „Continuăm să cerem Guvernului argentinian să ne restituie materialul”, a adăugat el.

Dar ministrul argentinian de Externe a răspuns că materialul va fi restituit abia după finalizarea anchetei. „Refuzând să coopereze, (SUA) ne obligă să ne alocăm tot timpul necesar”, a subliniat el.

„Am întrebat ce intenţionau să facă cu acest material, cui intenţionau să-l predea”, a continuat Timerman. „Dacă urma să fie utilizat în cadrul exerciţiului, ar fi figurat pe listă”, a subliniat ministrul. „Dacă nu figura, nu urma să fie utilizat”, a conchis el.

„Anumite materiale puteau servi, bănuim noi, pentru realizarea unor interceptări şi existau, de asemenea, arme şi medicamente nedeclarate”, a spus ministrul. „Legile trebuie respectate de toţi. Noi respectăm legile Statelor Unite şi vrem ca acestea să respecte legile Argentinei”, a subliniat el.

Acest incident survine după hotărârea preşedintelui american, Barack Obama, de a exclude Argentina dintr-un turneu prevăzut, în martie, în America Latină. Obama va vizita Salvadorul, Brazilia, Chile, dar nu şi Argentina, care se află între Brazilia şi Chile.

Timerman a reacţionat faţă de această hotărâre, subliniind că Statele Unite au „mai multe interese decât prieteni”. Obama nu va efectua o vizită la Buenos Aires, pentru că Argentina „nu va achiziţiona arme şi nu va semna niciun acord de apărare” cu Washingtonul, a explicat el.