Această grupare care luptă alături de rebeli împotriva regimului lui Bashar al-Assad, a dat asigurări că soldaţii sunt trataţi bine, într-un comunicat reprodus de SITE, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Al-Nosra publică fotografiile a 45 de membri ai UNDOF (Forţa ONU de supraveghere a dezangajării militare dintre Siria şi Israel), luaţi ostatici de joi.
ONU a vorbit despre 44 de soldaţi răpiţi, afirmând că sunt reţinuţi de grupări rebele, dar fără a preciza care.
Washingtonul a acuzat Frontul al-Nosra, înscris pe lista neagră a „organizaţiilor teroriste străine”.
În comunicatul său, Frontul al-Nosra afirmă că a reţinut militarii ca represalii faţă de „complicitatea ONU” cu regimul „criminal” al lui Bashar al-Assad, angajat într-un război de peste trei ani împotriva rebelilor.
„În toţi aceşti ani, Naţiunile Unite au părut să fie alături de sirieni în revoluţia şi lupta lor contra regimului criminal, dar nici o rezoluţie nu a fost adoptată pentru a opri aceste crime”, se arată în comunicat.
„În schimb, ONU a adoptat mai multe rezoluţii în unanimitate împotriva islamiştilor, impunând sancţiuni Frontului al-Nosra şi plasându-l pe lista organizaţiilor teroriste”, adaugă textul.
Membrii Forţei ONU au fost capturaţi în urma unor confruntări violente între armată şi grupări rebele, inclusiv al-Nosra, în apropiere de Quneitra, în zona de dezangajare delimitată în 1974, unde patrulează UNDOF.
Alţi 75 de militari ai Forţei ONU, originari din Filipine, care erau blocaţi din cauza luptelor, au putut părăsi zona şi sunt teferi, potrivit purtătorului de cuvânt al armatei filipineze.
Un prim grup de 35 de soldaţi filipinezi a fost evacuat sâmbătă din locul unde se afla, cu ajutorul unor vehicule blindate ale ONU, după ce rebelii sirieni i-au atacat pe camarazii lor situaţi într-un obiectiv la patru kilometri distanţă, a precizat acesta.
Ceilalţi 40 de soldaţi s-au confruntat cu rebelii sirieni „într-un schimb de focuri de şapte ore”, dar în final au reuşit, în cursul nopţii, să ajungă pe jos la un alt obiectiv al ONU situat la doi kilometri distanţă, a adăugat el.
Ei au fost ulterior transportaţi la tabăra Ziuani, situată în spatele liniilor ONU, a mai spus purtătorul de cuvânt. „Nu mai sunt confruntări. Toţi sunt în siguranţă”.