- Home
- Externe
-
WASHINGTON, (27.05.2014, 19:02)
- Valentin Vidu - Mediafax
Armament furnizat de SUA armatei din Libia a fost furat de către o miliţie, dezvăluie NYT
Armament furnizat unei unităţi a armatei libiene formate de către americani pentru misiuni antiteroriste a fost jefuit, în august, de către o miliţie, punând capăt acestui program secret de antrenament, dezvăluie New York Times (NYT) în ediţia de marţi.

Armament furnizat de SUA armatei din Libia a fost furat de către o miliţie, dezvăluie NYT (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Programul, finanţat cu fonduri secrete de către Pentagon, a fost creat în mai multe ţări din Sahel - Mauritania, Niger şi Mali - şi în Libia, cu scopul de a antrena comandouri locale să urmărească extremişti, mai ales pe cei afiliaţi aripii Al-Qaida în Magreb (AQMI), scrie cotidianul.
Însă acest experiment a luat sfârşit repede în Libia, unde multiplicarea miliţiilor, după îndepărtarea de la putere a lui Muammar Kadhafi, în 2011, a aruncat ţara în anarhie.
"În Libia, antrenamentul iniţial cel mai ambiţios s-a încheiat într-un mod ruşinos", după ce o miliţie a furat arme şi echipamente furnizate armatei în cadrul acestei formări, comentează NYT.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Faptele au avut loc la 4 august 2013, la baza Camp Younis, situată la aproximativ 20 de kilometri de Tripoli. Formatori americani au furnizat puşti de asalt de tip M4, ochelari pentru misiuni pe timp de noapte, pistoale şi vehicule blindate unităţii antiteroriste pe care o antrenau.
Dar o miliţie le-a furat în urma unui raid care a avut loc dimineaţa, după ce a fost informată unde se află de către un militar libian.
Acest episod a pus capăt experimentului, însă oficiali libieni şi americani caută o instalaţie mai securizată pentru a relua programul, precizează cotidianul.
Pentru această ţară, Pentagonul a prevăzut un buget pentru formare şi echipamente în valoare de 16 milioane de dolari, vizând antrenarea a două companii şi a elementelor lor de susţinere "cu scopul contracarării teroriştilor şi extremiştilor în Libia".
Formatorii provin din forţe speciale americane, şi anume Beretele Verzi şi Delta Force.
Pentagonul se confruntă, în general, cu dificultăţi în verificarea loialităţii membrilor acestor unităţi de elită şi a respectării drepturilor omului de către trupele formate, scrie NYT.
Acest program secret de formare este dotat cu câteva zeci de milioane de dolari.
Un buget de 29 de milioane de dolari a fost prevăzut pentru Mauritania şi unul de 15 milioane de dolari pentru Niger, unde Pentagonul a mobilizat două avioane fără pilot de tip Reaper pentru a ajuta forţele africane şi franceze să urmărească AQMI.
În aceste două ţări antrenamentele au început deja, scrie NYT. Însă nu este cazul, deocamdată, şi în Mali, unde cooperarea militară americană, întreruptă după lovitura de stat din 2012, este reluată cu paşi mici.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului