Armata britanică nu poate localiza echipamente de 7,6 miliarde de euro

Publicat: 20 08. 2009, 15:01
Actualizat: 06 11. 2012, 09:27

Biroul Naţional de Audit a refuzat să aprobe bilanţul instituţiei din cauza "nivelului inadecvat de înregistrare" a echipamentelor, iar autorităţile au decis o restructurare a sistemului de gestionare a bunurilor la Ministerul Apărării.

Valoarea bunurilor este echivalentă cu bugetul anual pentru apărare, iar imposibilitatea de a localiza armele şi vehiculele pune sub semnul înterbării decizii critice luate de armată în legătură cu trupele aflate în Afganistan.

Ministerul Apărării susţine însă că bunurile "nu au fost niciodate pierdute fizic", iar suma anunţată de auditori reprezintă "o extrapolare".

Printre echipamentele care nu au putut fi localizate se află arme, veste antiglonţ sau sisteme de comunicaţii aflate în dotarea trupelor din Afganistan, în valoare de 1,45 miliarde de euro, dar şi vehicule de luptă în valoare de peste 400 de milioane de euro, folosite, teoretic, pentru antrenamente şi pentru operaţiuni. Restul bunurilor sunt reprezentate, în principal, de materii prime şi piese de schimb, de la şuruburi şi ulei până la motoare de avion.

 

Reprezentanţi ai Ministerului Apărării afirmă că înregistrarea echipamentelor folosite în Afganistan este dificilă din cauza intensităţii operaţiunilor, iar implementarea unor sisteme mai complexe de administrare a fost suspendată din cauza reducerilor bugetare.