„Membri ai poliţiei militare (…) au mers în Piaţa Tahrir cu (vehicule) blindate, să o evacueze, pentru ca viaţa să revină la normal, pe străzi”, a anunţat agenţia.
Mena precizează că „poliţia militară a arestat mai mulţi infractori (…) şi a evacuat vehicule militare” care au fost incendiate în confruntările din noaptea de vineri spre sâmbătă, între manifestanţi şi forţele de ordine.
Potrivit unui fotoreporter AFP, mai erau doar câteva zeci de manifestanţi, înainte să fie evacuaţi.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o intervenţie a poliţiei militare în piaţă, ocupată de protestatari, o persoană a fost ucisă, iar alte 71 rănite, potrivit unui bilanţ oficial. Surse medicale au anunţat, anterior, doi morţi.
Sute de manifestanţi au revenit, însă, a doua zi, în acest loc-simbol al mişcării de contestare, care a antrenat, la 11 februarie, plecarea preşedintelui Hosni Mubarak de la putere.
Manifestanţii strigau sloganuri ostile faţă de mareşalul Hussein Tantawi, conducătorul instituţiei militare aflate la putere de la îndepărtarea lui Mubarak.