- Home
- Externe
-
OSLO, (02.12.2014, 15:15)
- Ioana Bojan
Armata norvegiană a filmat momentul în care un F-16 a fost aproape de o coliziune cu un Mig rusesc - VIDEO
Un avion F-16 norvegian a fost pe punctul de a intra în coliziune cu un Mig rusesc, care i-a tăiat calea la nord de Norvegia, potrivit armatei norvegiene, care a difuzat o înregistrare video a incidentului calificat drept "indezirabil".

Armata norvegiană a filmat momentul în care un F-16 a fost aproape de o coliziune cu un Mig rusesc - VIDEO (Imagine: captură video)
În înregistrarea video realizată din cabina avionului F-16, un aparat prezentat ca un Mig 31 rusesc apare brusc din dreapta, determinând pilotul norvegian să vireze la stânga pentru a-l evita.
"Acesta nu este un comportament normal din partea pilotului rus", a declarat marţi pentru AFP un purtător de cuvânt al forţelor armate norvegiene, Brynjar Stordal, precizând că aparatele de zbor au fost la aproximativ 20 de metri distanţă.
"Nu ştim dacă a fost un calcul greşit sau dacă a intrat în mod deliberat în faţa avionului nostru F-16", a adăugat el.
Incidentul s-a produs în spaţiul aerian internaţional "la nord de Norvegia", conform armatei norvegiene, care nu a vrut să precizeze data.
"Aviaţia militară rusă nu a încălcat niciodată spaţiul aerian al Norvegiei, contrar celor întâmplate în ţările baltice, în Suedia şi Finlanda", a subliniat Stordal.
Potrivit acestuia, armata norvegiană a informat autorităţile ruse că acest gen de incidente este "indezirabil".
Înregistrarea video de 26 de secunde este publicată pe fondul intensificării activităţii aeriene a armatei ruse.
Interceptările unor avioane ruseşti în apropierea statelor NATO au ajuns la 400 de cazuri anul acesta, cu 50 la sută mai multe decât anul trecut, a declarat la 20 noiembrie secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
El a precizat atunci că zborurile nu sunt o problemă, dar a denunţat faptul că ruşii "nu trimit planurile de zbor". "Majoritatea trec prin spaţiul aerian internaţional, dar sunt aproape de spaţiul nostru aerian şi interferează cu zborurile comerciale", a adăugat el.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe