Armata rusă a atacat o instalaţie nucleară în Harkov

Forţele ruseşti au tras asupra unei instalaţii de cercetare nucleară din Harkov, potrivit Sky News.

Urmărește
749 afișări
Imaginea articolului Armata rusă a atacat o instalaţie nucleară în Harkov

"În prezent, este imposibil să se estimeze amploarea pagubelor din cauza ostilităţilor care nu se opresc în zona instalaţiei nucleare", se arată într-un tweet al parlamentului ucrainean. Acesta citează Inspectoratul de Stat pentru Reglementare Nucleară.

Deteriorarea instalaţiilor nucleare din Ucraina a devenit o preocupare obişnuită de când a început invazia rusă.

La începutul acestei luni, Ucraina a declarat organismului de supraveghere nucleară al Naţiunilor Unite că s-a pierdut orice contact cu centrala de la Cernobîl.

Iar lumea a scăpat la limită de o catastrofă nucleară după ce Rusia a atacat cea mai mare centrală nucleară din Europa.

Atacul asupra oraşului Enerhodar din sud-estul ţării şi a centralei nucleare din Zaporizhzhia, care a provocat un incendiu, a atras imediat condamnarea liderilor mondiali.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici