Armata şi forţele de securitate au arestat sute de persoane în Siria
Armata şi forţele de securitate siriene au procedat, duminică şi luni, la câteva sute de arestări, în mai multe oraşe, şi au dat termen "infractorilor" să se predea în 15 zile, în timp ce opozanţii au făcut apel la manifestaţii în semn de solidaritate cu oraşul asediat Deraa, relatează AFP.
Forţele de securitate siriene au arestat luni aproape 180 de persoane, la nord de Damasc. Potrivit site-ului de opoziţie Syrian Revolution 2011, forţele de securitate au pătruns în zori în localitatea Kafar Nubbol, la 320 de kilometri nord de Damasc, percheziţionând casele şi arestând 26 de persoane.
Ele au pătruns în zori şi în Zabadani şi Madaya, două staţiuni situate la circa 40 de kilometri nord-vest de capitală, şi au efectuat acolo percheziţii şi au arestat 147 de persoane, potrivit organizaţiei pentru drepturile omului Insan.
"Cel puţin 365 de persoane au fost arestate astăzi (duminică), în ţară, mai ales la Deraa, Duma, Latakia şi Kamishli", a declarat anterior un militant, sub protecţia anonimatului.
La Deraa, la 100 de kilometri sud de Damasc, "militarii şi membrii forţelor de securitate, susţinuţi de tancuri şi vehicule blindate, merg dintr-un cartier în altul, intră în case şi arestează, de fiecare dată, una sau două persoane", a declarat Abdallah Abizad, un alt militant de la Deraa.
Acest oraş, de unde a pornit mişcarea de contestare a regimului preşedintelui Bashar al-Assad, este asediat de o săptămână.
"Toţi bărbaţii cu vârste de peste 15 ani pot fi arestaţi", a adăugat el.
"Arestează oamenii la întâmplare, îi interoghează, iar ulterior îi eliberează, pentru a aresta alţii. Ideea este de a-i teroriza", potrivit unui alt militant. Lunetiştii îi împiedică pe locuitori să recupereze "şase corpuri neînsufleţite, (aflate) pe stradă de vineri" şi să vină în ajutorul răniţilor.
"Nu este nici apă, nici hrană şi nici electricitate (...). Situaţia este critică, dar nu este (vorba despre o) foamete", a dat asigurări acest militant.
La Duma, un alt centru al mişcării de contestare, la 15 kilometri nord de Damasc, "armata a consolidat sediul şi deţine o listă de 200 de persoane pe care vrea să le captureze", a dat asigurări un alt militant, sub acoperirea anonimatului.
"Se pare că nu va părăsi oraşul, până nu-i va aresta", a continuat el, anunţând că au avut loc "confruntări intermitente înre locuitori şi forţele de securitate".
"Oamenilor le este frică să iasă din case. Hrana lipseşte, (dar şi) laptele pentru bebeluşi şi alte alimente de bază", în pofida faptului că numeroşi locuitori pot conta pe produsele din fermele lor, potrivit unui locuitor.
Pe de altă parte, manifestaţii care fac apel la îndepărtarea regimului de la putere au avut loc, duminică, la Homs, la 160 de kilometri nord de Damasc, şi la Latakia, la 340 de kilometri nord-vest de capitală.
Potrivit unui martor de la Homs, "forţele de securitate au tras în direcţia mulţimii, pentru a dispersa mii de persoane". "Au existat răniţi, dar numărul lor nu este cunoscut, pentru moment", a precizat acesta pentru AFP.
Un miting cu torţe este prevăzut, la Banias (nord-vest), afirmă un militant din domeniul drepturilor omului.
Potrivit lui Wissam Tarif, directorul organizaţiei pentru drepturile omului Insan, "au avut loc 2.130 de arestări verificate, de la 15 martie, dar această cifră ar putea depăşi 5.000".
Trei egipteni, şapte libanezi, trei europeni şi un algerian, majoritatea jurnalişti, care au pătruns pe teritoriul sirian fără autorizaţie de muncă, sunt, de asemenea, deţinuţi, potrivit Insan.
De la începutul revoltei, 607 persoane, dintre care 451 la Deraa şi în sate din împrejurimi, au fost ucise, potrivit acestei organizaţii.
Sub sloganul "săptămâna ridicării asediului", "tinerii revoluţiei siriene 2011" au anunţat manifestaţii, la Deraa şi Duma, duminică, luni în împrejurimile Damascului, marţi la Banias şi Jeblah (nord-vest), miercuri la Homs, Talbiseh (centru) şi Tal Kalakh, la frontiera cu Libanul.
Joi, contestatarii intenţionează să organizeze "proteste noctune" în toate oraşele. "Libertatea se apropie în mod inexorabil (...). Acest popor, care şi-a sacrificat tinerii pentru libertate, o va obţine în curând", au anunţat ei.
Mai multe grupuri siriene din domeniul drepturilor omului au anunţat arestarea, sâmbătă, a două personalităţi ale opoziţiei de stânga, Hassan Ismail Abdel Azim, în vârstă de aproape 80 de ani, şi Omar Kachach, în vârstă de 85 de ani.
În Marea Britanie, premierul David Cameron a denunţat o "situaţie inacceptabilă", acuzând regimul sirian că îşi ucide cetăţenii, subliniind, totodată, "diferenţele" faţă de Libia, unde NATO efectuează raiduri aeriene.
Turcia, un influent actor regional, şi-a exprimat duminică opoziţia faţă de o intervenţie străină în Siria, în momentul în care ţara se pregăteşte pentru un eventual val de refugiaţi din ţările vecine.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

