În cursul acestei întâlniri „de peste două ore” la domiciliul lui Fidel Castro, în estul Havanei, cei doi au evocat „Hugo Chavez. Ma Première Vie”, o carte care reuneşte conversaţii între fostul preşedinte venezuelean, decedat la 5 martie, şi jurnalist, precizează site-ul cubadebate.cu, care publică o fotografie de la întîlnire.
Jurnalistul şi Fidel Castro, care nu a vorbit public despre moartea „prietenului (său) intim” Nelson Mandela, au abordat, de asemenea, diverse „probleme de actualitate politică şi ecologică din lume”, adaugă site-ul.
Ultima apariţie publică a lui Fidel Castro a avut loc pe 11 aprilie, la inaugurarea unei şcoli în cartierul în care locuieşte. El primeşte ocazional personalităţi străine, ultima fiind vicepreşedintele indian Hamid Ali Ansari, pe 31 octombrie.
Ignacio Ramonet este autorul cărţii „Cent heures avec Fidel”, publicată în 2006, anul în care Fidel s-a retras de la putere din motive de sănătate şi a fost înlocuit de fratele său Raul.