- Home
- Externe
- WASHINGTON, (13.02.2015, 15:02)
- Valentin Vidu - Mediafax
Armata SUA a aprobat o terapie hormonală pentru Chelsea Manning
Armata americană a aprobat o terapie hormonală pentru Chelsea Manning, un fost militar care ispăşeşte o pedeapsă de 35 de ani de închisoare pentru că s-a aflat la originea celei mai mari scurgeri de informaţii clasificate din istoria Statelor Unite, relatează CNN.

Armata SUA a aprobat o terapie hormonală pentru Chelsea Manning (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Deţinuta - al cărei prenume era Bradley şi care la momentul faptelor era bărbat - a declarat la o zi după ce a fost condamnată, în august 2013, că este femeie. Un an mai târziu s-a aflat că ea a intentat un proces pentru că i s-a "interzis accesul la un tratament medical necesar" în tulburarea sa de gen.
Comandantul Bărăcilor Disciplinare de la Fort Leavenworth, în Kansas, unde Manning îşi ispăşeşte pedeapsa, a aprobat printr-o notă internă, pe 5 februarie, terapia hormonală în cadrul tratamentului lui Manning, potrivit ziarului USA Today.
Nota citează recomandări potrivit cărora terapia este "adecvată şi necesară medical"
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
Consilierul care o asistă pe Manning în proces a salutat vestea. "Suntem încântaţi că Guvernul a fost într-un final de acord să iniţieze terapia hormonală în cadrul tratamentului", a declarat Chase Strangio, un avocat de la Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU). "Este un prim pas important în tratamentul Chelseei şi în conformitate cu recomandările medicilor şi prevederile celui de-al Optulea Amendament" al Constituţiei americane, a adăugat el.
Însă Strangio a declarat că aprobarea terapiei este doar o victorie parţială. "Armata refuză în continuare să-i permită să-şi lase părul lung, o parte importantă în tratamentul recomandat de medici", a spus el.
De asemenea, întârzierea accesului la tratamentul hormonal "a avut un cost semnificativ pentru Chelsea şi sănătatea ei mintală", a subliniat Strangio.
Manning a spus că a fost diagnosticată în 2013 cu disforie de gen. Un judecător din Kansas i-a aprobat fostului analist de informaţii al armatei cererea de a-şi schimba numele în Chelsea Elizabeth Manning.
Ea a fost condamnată anul trecut pentru furtul a 750.000 de pagini de documente şi înregistrări video, pe care le-a tranmis WikiLeaks în cadrul celei mai mari scurgeri de materiale clasificate din istoria Statelor Unite. Maning a fost găsită vinovată de 20 dintre cele 22 de capete de acuzare formulate împotriva ei, inclusiv încălcarea Espionage Act.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe