Armenia a marcat 96 de ani de la masacrele din Imperiul Otoman
Armenia a marcat, duminică, împlinirea a 96 de ani de la masacrele din Imperiul Otoman, într-un moment de impas al procesului de reconciliere între Ankara şi Erevan, relatează AFP.
Mii de persoane au defilat duminică la Erevan, unde s-au recules la monumentul ridicat în memoria victimelor din 1915.
"Armenia a dovedit, prin gesturile sale hotărâte, că, în pofida paginilor negre ale istoriei, aspiră la pacea cu vecinii săi, inclusiv cu Turcia", a declarat preşedintele armean, Serge Sarkissian.
"Cu toate acestea, politica oficială de negare (a genocidului) continuă în Turcia", a adăugat el.
Armenia şi Turcia au semnat, în octombrie 2009, protocoale de reconciliere, însă procesul se află în impas, cele două părţi acuzându-se reciproc de lipsă de implicare.
Armenia a suspendat cu un an în urmă ratificarea protocoalelor de reconciliere, însă Sarkissian a afirmat recent că Erevanul a luat această decizie "după o perioadă în care Turcia a refuzat să urmeze această procedură" în Parlamentul de la Ankara. Armenia acuză Turcia că formulează noi solicitări în legătură cu documentele, iar unii oficiali de la Erevan cer chiar anularea acestora.
Armenia consideră drept genocid masacrele şi deportările soldate, în ultimii ani ai Imperiului Otoman, cu peste un milion şi jumătate de morţi. La rândul său, Turcia recunoaşte moartea a 300.000 - 500.000 de armeni, însă consideră că aceştia nu au fost victime ale unui proces de exterminare, fiind ucişi în contextul haotic al ultimilor ani ai Imperiului Otoman.
Până în prezent, Franţa, Canada şi Parlamentul European au acceptat utilizarea termenului de genocid în legătură cu masacrele din 1915.
Într-un mesaj de comemorare a masacrului, preşedintele american, Barack Obama, a cerut sâmbătă Turciei deplina recunoaştere a acestuia, însă nu a făcut nici o referire la genocid, deşi în campania electorală din 2008 preconizase utilizarea termenului. Autorităţile de la Ankara au criticat declaraţiile "unilaterale" ale lui Obama, Ministerul turc de Externe apreciind că acestea "deformează faptele istorice".
Câteva sute de persoane s-au adunat duminică pentru un sit-in la Istanbul în memoria victimelor masacrelor, la apelul unor organizaţii care militează împotriva rasismului.
Protocoalele semnate în 2009 urmau să pună capăt unei perioade de zeci de ani de ostilităţi şi să permită redeschiderea frontierei dintre cele două ţări, însă Armenia a suspendat procesul de ratificare în aprilie 2010. Sarkissian a declarat că procesul va fi reluat după ce documentele vor fi ratificate la Ankara, precizând că autorităţile de la Erevan nu vor accepta nici un fel de condiţii prealabile ratificării.
El a reproşat Turciei, aliat al Azerbaidjanului, că ar condiţiona ratificarea documentelor de realizarea unor progrese în procesul de rezolvare a contenciosului legat de enclava Nagorno-Karabah, teritoriu azer controlat de facto de Armenia.
Confirmând relaţiile tensionate dintre cele două ţări, Turcia urmează să demonteze un monument ridicat pentru a celebra prietenia cu Armenia, instalat în apropierea graniţei dintre cele două ţări, după ce premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a cerut înlăturarea statuii, pe care o consideră "o monstruozitate".


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului