Prima pagină » Știri externe » Viktor Ianukovici este în Rusia, conform presei ruse. Kremlinul susţine că nu are informaţii

Viktor Ianukovici este în Rusia, conform presei ruse. Kremlinul susţine că nu are informaţii

Preşedintele demis al Ucrainei, Viktor Ianukovici, se află în Moscova, afirmă surse citate de presa rusă, însă Kremlinul a comunicat că nu dispune de informaţii în acest sens.
Viktor Ianukovici este în Rusia, conform presei ruse. Kremlinul susţine că nu are informaţii

Potrivit agenţiei ruse RBK, Ianukovici a stat câteva nopţi în Hotelul Ucraina din Moscova, după care s-a mutat într-un centru de odihnă. Directorul hotelului de lux a negat informaţiile.

„Nu avem informaţii în acest sens”, a reacţionat, potrivit AFP, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Un oficial parlamentar rus, Mihail Marghelov, a dat asigurări că Ianukovici nu este în Rusia. „Ştiu precis că Ianukovici nu se află pe teritoriul Rusiei şi, după umila mea părere, Rusia nu i-ar acorda azil politic”, a spus Marghelov, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus.