Poliţia haitiană a declarat duminică seară că a arestat un cetăţean haitian, pe care autorităţile l-au acuzat că a angajat mercenari pentru a-l asasina pe preşedintele Jovenel Moïse. Autorităţile spun despre acesta că a urmărit obiective politice.
„Este vorba despre o persoană care a intrat în Haiti la bordul unui avion privat cu obiective politice”, a spus Leon Charles, directorul poliţiei naţionale din Haiti, relatează
Reuters.
Când a ajuns în ţară în iunie, Christian Emmanuel Sanon, un medic haitian care locuia în Florida de 20 de ani, a fost însoţit de agenţi de pază angajaţi şi a vrut să preia funcţia de preşedinte, potrivit detaliilor furnizate în cadrul unui briefing de presă organizat în prezenţa mai multor miniştri.
„Misiunea s-a schimbat, apoi. Misiunea era arestarea preşedintelui Republicii şi operaţiunea a fost organizată de aici: alte 22 de persoane au intrat apoi în Haiti,” a explicat Leon Charles.
În urma interogatoriile la care au fost supusşi cei 18 cetăţeni columbieni arestaţi miercuri, autoriţăţile au aflat că Emmanuel Sanon i-a recrutat pe cei 26 de membri ai comandamentului prin serviciile unei companii de securitate venezuelene, cu sediul în Florida.
„Când noi, poliţia, am arestat primele persoane implicate în asasinat, prima persoană pe care a chemat-o unul dintre atacatori a fost Christian Emmanuel Sanon. El, la rândul său, a luat contact cu alte două persoane pe care le considerăm autori intelectuali ai asasinării preşedintelui Jovenel Moïse”, a declarat Leon Charles.
Membrii FBI, Departamentul de Stat, Departamentul de Justiţie al SUA şi Departamentul de Securitate Internă au ajuns duminică în Haiti şi s-au întâlnit cu directorul general al Poliţiei Naţionale. Delegaţia Statelor Unite s-a întâlnit, separat, cu principalii actori ai scenei politice, inclusiv cu prim-ministrul Claude Joseph.
Preşedintele haitian Jovenel Moise a fost împuşcat mortal, miercuri, la domiciliul său din Port-au-Prince, de un comando format din 26 de columbieni şi doi haitieni cu cetăţenie americană.