Asia a tras semnale de alarmă cu mult timp înainte ca noul Covid-19 să infecteze alte ţări. De ce a întârziat Occidentul să acţioneze?

De ce nu s-a pregătit Occidentul pentru coronavirus? A avut timp la dispoziţie aproximativ o lună, în timp ce devenea tot mai evident că epidemia se răspândeşte în Asia. Este ceea ce se întreabă jurnaliştii de la CNN, într-o analiză asupra modului în care Europa şi SUA au reacţionat în primele săptămâni de epidemie.

Jurnaliştii scriu că guvernele occidentale nu erau nevoite să treacă prin aceleaşi etape ca Asia. Chiar şi cu toate informaţiile ascunse de China, în primele săptămâni ale anului, a devenit tot mai evident că noul tip de coronavirus nu este doar o problemă naţională şi chiar regională. Cazuri de infecţie au fost raportate rapid de numeoase state din Asia, iar la jumătatea lunii ianuarie, un prim caz era raportat de Statele Unite, în Washington, la o persoană care se întorsese din China. Donald Trump a anunţat suspendarea călătoriilor din China pe 30 ianuarie, dar epidemiologul şef al SUA a recunoscut zilele acceste că alte măsuri de prevenţie, care ar fi putut salva mai multe vieţi, precum distanţare socială, s-au lovit de refuzul administraţiei Trump, care abia la jumătatea lui martie a decis să impună măsuri de carantină.

Pe de altă parte, în Europa, preşedintele principalei organizaţii europene dedicate ştiinţei şi-a anunţat demisia, în plină criză coronavirus, nemulţumit de răspunsul blocului comunitar la criza sanitară, iar în Marea Britanie, în timp ce numărul morţilor creşte, guvernul este criticat aspru pentru faptul că a amânat mai bine de o lună luarea unor măsuri de prevenţie.

Potrivit CNN, în primele luni, multe dintre aceste guverne au prefert să dea vina pe Beijing, dar, în timp ce, fără îndoială, la începutul epidemiei, lipsa de transparenţă a Chinei a întârziat răspunsul la epidemie, cel puţin din februarie, dovezile despre  viteza cu care acest virus se răspândeşte şi despre efectele severe ale infecţiei cu noul coronavirus erau numeroase. Totuşi, Occidnetul a tratat problema de parcă nu era şi a lui.

PROBLEMA ALTCUIVA

“Cred că nu ne-a picat fisa (prea devreme, n.r.) că virusul va continua să se răspândească” este de părere

Benjamin Cowling, profesor la Facultatea pentru Sănătate Publică din Hong Kong. “În Hong Kong am idetificat toate aceste cazuri, le-am verificat toţi contacţii şi nu părea să fie atât de contagios. Era o opinie că, poate, în afara Chinei nu se va răspândi atât de uşor. Abia o lună mai târziu, în special când Nordul Italiei a avut o explozie de cazuri, am realizat dintr-o dată că ar putea exista numeroase cazuri neidentificate.“ continua Benjami Cowling.

O problemă a Chinei sau a Asiei este ceea ce au crezut multe state, considerând că o astfel de infecţie nu ar putea afecta în acelaşi mod comunităţile din propriile ţări.

Nadia Abuelezam, epidemiolog şi profesor asistent la Colegiul de asistenţă medicală Connell din Boston, este de părere că “în ciuda unui număr de oameni de ştiinţă care au avertizat administraţia americană că o astfel de epidemie poate afecta şi SUA, nu s-au luat măsuri de prevenţie. Încă există o doză mare de stigmatizare şi xenofobie în societate, cu care oficialii din sănătate şi alţi memebrii ai societăţii încearcă să lupte. Din păcate, această stiamtizare a provoacat un răspuns lent şi a dus la un număr mare de decese şi infecţii în întreaga lume.”

EŞECUL

Potrivit CNN, cu toate reprosurile care i se pot aduce Chinei în modul cum a comunicat, totuşi, oficialii de acolo nu au ştiut iniţial cu ce se confruntă. Prin comparaţie, oficialii europeni şi americani ştiau foarte bine cu ce au de-a face, în momentul în care epidemia a ajuns la graniţele lor, dar au întârziat să acţioneze şi au pierdut timp în timp ce virusul se răspândea prin Asia, ignorând lecţiile învăţate de alte state.

Mare parte din lucrurile pe care le ştim despre coronavirus, că este extrem de contagios, că are o rată de mortalitate ridicată, în special pe anumite grupe de vârstă, şi că poate fi ţinut sub control prin distanţare socială, ştim de la începtul lunii februarie.

În ciuda acetui fapt, guvernele occidentale, în special, SUA şi Marea Britanie au întârziat să acţioneze.

În SUA, reguli de distanţare socială nu a fost impuse până pe 16 martie, deşi primul caz a fost confirmat pe 15 ianuarie, iar primele cazuri de transmitere comunitară au fost confirmate la sfârşitul lui februarie. Marea Britanie a întârziat răspunsul şi a impus restricţii spre sfârşitul lunii martie, a două luni după înregistrarea primelor cazuri.

Ambele state au eşuat şi în efectuarea mai multor state.

Nu este cazul Taiwanului, de exemplu, care deşi nu este membru al OMS şi s-a plans public despre lipsa de împărtăşire a informaţiilor ca urmare a acestui fapt, a luat măsuri bazându-se doar pe informaţiile publice.

Noua Zeelandă, alt govern care a fost lăudat pentru răspunsul său, a introdus rapid restricţii şi a făcut mai multe teste decât Washington şi Londra.

Şi Germania a fost lăudată pentru răspunsul său. A meniţinut un număr mic de decese, în ciuda numărului mare de infectări, mulţumită unui sistem de sănătate bine finanţat şi al testării pe scară largă care a permis izolarea şi tratarea cazurilor descoperite.

Toate acestea, combinate cu apelurile pentru conservarea economiei cu orice preţ, par să îi fi determinat pe unii oficiali să refuze să vadă imaginea de ansamblu sau să ţină seama de avertismentele disperate ale oamenilor de ştiinţă.