- Home
- Externe
- IERUSALIM, (22.01.2015, 20:16)
- Mihai Draghici
Asociaţia Evreilor Europeni cere arme pentru apărarea comunităţilor. Federaţia din România se opune
Asociaţia Evreilor Europeni a cerut ţărilor europene să permită înarmarea membrilor grupului etnic, în contextul riscurilor teroriste evidenţiate prin atentatele de la Paris, dar iniţiativa a fost respinsă de federaţiile evreieşti din 11 ţări europene, inclusiv din România, scrie presa israeliană.
Urmărește
448 afișări
Asociaţia Evreilor Europeni cere arme pentru apărarea comunităţilor. Federaţia din România se opune (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Rabinul Menachem Margolin, preşedintele Asociaţiei Evreilor Europeni (EJA) şi directorul Centrului Rabinic European (RCE), a cerut guvernelor statelor europene să flexibilizeze legislaţia privind achiziţionarea de arme de foc, pentru a le permite evreilor să se protejeze, în contextul atentatelor de la Paris şi al ascensiunii antisemitismului.
"Cerem revizuirea imediată a legislaţiei privind permisele de portarmă pentru a le permite unor persoane desemnate din cadrul comunităţilor evreieşti şi instituţiilor să deţină arme, în scopul protejări comunităţilor, şi să primească instruirea necesară pentru apărarea membrilor de potenţiale atacuri teroriste", a cerut rabinul Margolin într-o scrisoare trimisă Uniunii Europene. Rabinul Margolin a explicat, potrivit revistei Newsweek, că, în opinia lui, "cât mai mulţi membri" ai comunităţilor evreieşti din Europa ar trebui să aibă arme de foc.
Însă, potrivit publicaţiei Israel National News, comunităţile evreieşti din 11 ţări europene, inclusiv din România, resping iniţiativa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
"Noi, liderii aleşi ai organizaţiilor naţionale ale comunităţilor evreieşti din Europa, transmitem fără echivoc că recentele comentarii făcute de Menachem Margolin, preşedintele Asociaţiei Evreilor Europeni, privind dorinţa de a înarma evreii din Europa, nu reprezintă în niciun fel punctele de vedere ale comunităţilor evreilor europeni", se arată într-o declaraţie comună a liderilor federaţiilor comunităţilor evreieşti din România, Marea Britanie, Suedia, Belgia, Norvegia, Olanda, Cehia, Austria, Finlanda, Portugalia şi Croaţia. Din România, declaraţia este semnată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti.
Atentatele comise în Franţa în perioada 7-9 ianuarie s-au soldat cu 17 morţi, printre obiectivele vizate fiind un supermarket pentru produse tradiţionale mozaice, unde au fost omorâţi patru ostatici evrei.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Caz tulburător la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Cristina a murit la 39 de ani, deşi medicii spuneau că este bine
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:23
-
ieri, 22:51
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1070. Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia / SBU demontează reţeaua de spioni ruşi care viza avioanele F-16 / Zelenski s-a întâlnit cu Macron şi preşedintele Consiliului European, în Polonia / Rafinăria de petrol Ryazan din Rusia îşi suspendă activitatea / Atacuri ruseşti asupra a 9 comunităţi din regiunea Sumy