Associated Press: Trump folosea limbaj sexist la show-ul „The Apprentice”. Republicanii resping vehement acuzaţiile

Publicat: 03 10. 2016, 19:13
Actualizat: 06 11. 2021, 06:23

Agenţia The Associated Press a intervievat peste 20 de oameni – foşti membri ai echipei de filmare, editori şi concurenţi ai emisiunii „The Apprentice”, care au descris un comportament perceput anormal din partea lui Donald Trump, care a moderat show-ul de televiziune în perioada 2004-2016.

Opt foşti membri ai echipei de producţie susţin că Donald Trump a făcut în mod repetat remarci obscene la adresa unei femei cameraman, pe care ar fi rugat-o să o vadă mai bine din spate şi ar fi comparat-o cu fiica sa Ivanka.

În alte situaţii, Donald Trump le-ar fi cerut unor concurente să poarte fuste mai scurte, afirmă una dintre participante, Gene Folkes.

Randal Pinkett, câştigătorul sezonului „The Apprentice” în decembrie 2005 şi care a criticat candidatura lui Trump la funcţia de preşedinte, susţine că magnatul imobiliar ar fi afirmat că i-ar fi plăcut să aibă relaţii intime cu unele concurente, chiar dacă tocmai se căsătorise cu fotomodelul Melania Knauss.

Echipa de campanie electorală a lui Donald Trump a respins vehement acuzaţiile. „Aceste acuzaţii ciudate, lipsite de fundament şi total false, fabricate de foşti angajaţi însetaţi de publicitate, oportunişti şi frustraţi, nu au nicio valoare”, a reacţionat Hope Hicks, purtătorul de cuvânt al candidatului republican la funcţia de preşedinte al SUA.

„«The Apprentice» a fost unul dintre cele mai de succes show-uri de televiziune din istorie şi a angajat sute de oameni de-a lungul anilor, dintre care mulţi susţin candidatura domnului Trump”, a subliniat Hicks.