ATAC ARMAT în Statele Unite: Cinci morţi, după ce un bărbat a deschis focul în redacţia cotidianului Capital-Gazette din Annapolis | VIDEO

Publicat: 28 06. 2018, 22:49
Actualizat: 26 10. 2021, 09:23

„A avut loc un incident armat”, a comunicat locotenentul de poliţie Timothy Seipp, precizând că un suspect a fost arestat.

Cinci persoane au murit, iar altele sunt grav rănite în urma atacului armat produs în redacţia cotidianului Capital Gazette, în oraşul Annapolis (statul Maryland), au comunicat autorităţile, potrivit Fox News.

Motivul atacului armat nu se cunoaşte.

„Mai multe persoane au fost împuşcate”, a declarat Phil Davis, un jurnalist al publicaţiei Capital-Gazette.

Echipele pirotehnice au găsit un dispozitiv exploziv artizanal în redacţie, acesta fiind dezamorsat.