Atac armat la cea mai mare bază militară a Statelor Unite – VIDEO
Alţi doi soldaţi au fost arestaţi, a declarat la televiziune generalul Bob Cone, comandantul bazei Fort Hood, unde a avut loc atacul armat.
Conform postului de televiziune NBC, agresorul este un ofiţer, având grad de comandant.
Un oficial american a declarat, sub protecţia anonimatului, că agresorul se numea Hassan Malik şi servea în armată.
O senatoare din Texas, Kay Bailey Hutchison, a afirmat la rândul său că atacatorul urma să fie trimis în Irak.
În cursul unei intervenţii excepţionale în direct la televiziune, preşedintele Barack Obama a evocat o „oribilă dezlănţuire de violenţă”.
Un membru al Congresului american, John Carter, a precizat la postul MSNBC că atacul armat s-a produs în timpul unei ceremonii de acordare a diplomelor desfăşurată la baza din Killeen. El a adăugat că baza găzduia numeroşi soldaţi care suferă de sindrom de stres posttraumatic, după ce au servit în Irak sau Afganistan.
Departamentul pentru Securitate Internă, responsabil de lupta împotriva terorismului, a afirmat că este prea devreme pentru a determina mobilul atacului.
Pe site-ul său de Internet, baza Fort Hood a anunţat că a fost instaurată „stare de urgenţă”. „Fort Hood este închisă. Toate organizaţiile/unităţile au ordin să facă apelul întregului personal. Nu este vorba despre un exerciţiu”, potrivit site-ului.
Situată în centrul statului Texas, între oraşele Austin şi Waco, Fort Hood este baza „cea mai mare” a armatei americane şi are aproape 880 de kilometri pătraţi, precizează site-ul său. Circa 50.000 de soldaţi şi 9.000 de angajaţi civili sunt staţionaţi acolo, potrivit CNN.
Acest atac armat aminteşte de unul similar produs în mai în Irak, când un militar american a deschis focul asupra colegilor săi, dintre care cinci au murit.