- Home
- Externe
- BERLIN, (07.04.2018, 18:07)
- Andrei Ionascu
ATAC în Germmania: Cel puţin patru morţi şi 20 de răniţi după ce o maşină a intrat într-un grup de pietoni în oraşul Munster, într-o zonă cu multe terase şi restaurante. Cine este autorul atacului | VIDEO
O maşină a intrat într-un grup de pietoni în oraşul german Munster, provocând moartea şi rănirea mai multor persoane, a anunţat sâmbătă poliţia locală, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Urmărește
12269 afișări
BREAKING | Mai multe persoane au murit după ce o maşină a intrat într-un grup de pietoni în oraşul german Munster, într-o zonă cu multe terase şi restaurante | VIDEO / Foto: Twitter
UPDATE 21.19
Autorul atacului din oraşul Munster este un german de 48 de ani, cu probleme psihice - presă
Şoferul camionetei care a intrat, sâmbătă, într-un grup de pietoni în oraşul german Munster este un cetăţean german în vârstă de 48 de ani cu probleme psihice, potrivit unor surse din cadrul anchetei citate de publicaţiile Bild şi Der Spiegel.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
Jens R. nu are antecedente penale, dar este cunoscut pentru tendinţe suicidale. Locuinţa acestuia din Munster a fost percheziţionată de către unitatea specială antiteroristă GSG9.
Potrivit celor mai recente informaţii, anchetatorii analizează un pachet suspect descoperit în camioneta atacatorului. Locuitorii din zonă au fost evacuaţi de urgenţă.
Poliţia locală a interogat martori care susţin că au văzut două persoane care au ieşit din camionetă şi au fugit, la scurt timp după producerea atacului. Această ipoteză nu a fost deocamdată confirmată.
Mai multe elicoptere survolează oraşul Munster, iar majoritatea străzilor din zona centrală rămân închise. Poliţia a pus la dispoziţie un număr de telefon pentru persoanele care pot oferi informaţii despre acest incident.
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a vorbit despre "un act grav de violenţă" şi a transmis condoleanţe pentru familiile victimelor.
"Informaţiile care au venit de la Munster sunt îngrozitoare. Gândurile mele sunt alături de victime şi rudele acestora în aceste ore. Cea mai profundă susţinere se îndreaptă către toţi cei care au pierdut persoane dragi şi sunt profund îngrijoraţi. Mulţumesc tuturor forţelor de ordine şi echipelor de salvare care acţionează", a spus Steinmeier.
Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat extrem de şocată în urma acestui atac.
"Având în vedere evenimentele groaznice din Munster, sunt profund şocată. Facem tot ce este posibil pentru a clarifica faptele şi pentru a sprijini victimele şi rudele acestora. Le mulţumesc tuturor echipelor de intervenţie aflate pe teren. Sunt în contact permanent cu ministrul de Interne Seehofer, cu vice-cancelarul Scholz şi cu premierul [landului Renania de Nord-Westfalia] Laschet", a transmis Merkel prin intermediul purtătorului de cuvânt Ulrike Demmer.
UPDATE 19.18
Cel puţin patru persoane au murit, sâmbătă, în oraşul german Munster, după ce o maşină a intrat într-un grup de pietoni, a anunţat Ministerul german de Interne, relatează site-ul publicaţiei Der Spiegel.
Printre victime se află şi atacatorul, care s-a sinucis prin împuşcare. Cel puţin 20 de persoane au fost rănite, iar şase dintre acestea se află în stare gravă la spital.
Poliţia cercetează acest incident ca fiind unul de natură teroristă. Atacatorul ar fi intrat intenţionat cu o camionetă în persoanele aflate pe trotuar şi la terasa unui restaurant.
Motivele acestui atac sunt deocamdată necunoscute, dar bărbatul aflat la volanul autovehiculului ar fi acţionat de unul singur, conform informaţiilor preliminare.
Forţele de securitate nu au descoperit niciun dispozitiv exploziv în zona restaurantului Kiepenkerl, un loc popular în rândul localnicilor şi turiştilor, fiind amplasat în centrul istoric al oraşului din nord-vestul Germaniei.
ŞTIREA INIŢIALĂ
O maşină a intrat într-un grup de pietoni în oraşul german Munster, provocând moartea şi rănirea mai multor persoane, a anunţat sâmbătă poliţia locală, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Nu există deocamdată informaţii despre natura acestui incident, iar anchetatorii verifică ipoteza unui atac.
Potrivit unor martori, incidentul a avut loc într-o zonă cu multe terase şi restaurante.
"În acest moment se desfăşoară o operaţiune de amploare în zona Kiepenkerl. Vă rugăm să o evitaţi. Sunt mai mulţi morţi şi răniţi. Acţionăm în acest moment. Vă rugăm să nu avansaţi speculaţii. Mai multe informaţii vor fi furnizate aici", a transmis poliţia din Munster prin intermediul contului de Twitter.
Potrivit unor surse citate de site-ul publicaţiei germane Der Spiegel, cel puţin trei persoane au murit şi alte 50 au fost rănite, iar şoferul autovehiculului s-a sinucis. Cel puţin şase oameni se află în stare gravă la spital.
Totodată, poliţia cercetează acest incident ca fiind unul de natură teroristă. Atacatorul ar fi intrat intenţionat cu o camionetă în persoanele aflate pe trotuar şi la terasa unui restaurant.
Mai multe zone din oraşul Munster au fost închise, iar forţele de securitate caută dispozitive explozive în zona restaurantului Kiepenkerl, un loc popular în rândul localnicilor şi turiştilor, fiind amplasat în centrul istoric al oraşului din nord-vestul Germaniei.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
PPC, informare pentru clienți privind finalul plafonării la energie electrică din 1 aprilie! Cât vor plăti românii la curent
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe