Prima pagină » Știri externe » Atac informatic împotriva computerelor unor angajaţi ai Ministerului britanic de Externe

Atac informatic împotriva computerelor unor angajaţi ai Ministerului britanic de Externe

O "agenţie de informaţii ostilă" a lansat un atac cibernetic asupra Ministerului britanic de Externe în ultima lună, a declarat ministrul William Hague, fără a identifica originea atacului, deşi se crede că ar fi fost China, relatează The Independent, în ediţia electronică de sâmbătă.
05 feb. 2011, 16:57, Știri externe

Ministrul britanic de Externe a declarat că a fost trimis un e-mail unui număr de trei membri ai personalului ministerului pe care îl conduce, care avea ca expeditor un coleg şi „părea destul inocent”. „A fost din partea unei agenţii de informaţii de stat ostile şi conţinea un cod informatic inclus într-un document ataşat care le-ar fi atacat computerele”, a declarat Hague la Conferinţa pe tema securităţii de la Munchen.

Sistemul de apărare informatică a neutralizat e-mailul înainte ca acesta să ajungă la destinatari. „Cu astfel de ameninţări ne confruntăm în fiecare zi”, a declarat Hague.