Atac la sediul ambasadei israeliene din Mauritania

Persoane neidentificate au atacat vineri dimineaţă ambasada israeliană din capitala Mauritaniei, Nouakchott, rănind trei persoane, inclusiv o femeie din Franţa care se afla într-un bar din apropiere, au anunţat autorităţile.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Atac la sediul ambasadei israeliene din Mauritania

Atacat la sediul ambasadei israeliene din Mauritania

În atac nu a fost rănit niciun angajat al reprezentanţei diplomatice, a declarat ambasadorul Israelului.

Atacatorii, care potrivit martorilor erau cel puţin trei, au strigat "Allah Akbar" ("Mare este Allah") în momentul în care au deschis focul spre agenţii de pază ai oficiului diplomatic.

Gloanţele au ajuns într-un bar situat la aproximativ 50 de metri de ambasadă, fiind răniţi doi localnici şi o femeie cu cetăţenie franceză, aflată într-un autoturism.

"La ora 02.20 (04.20, ora României), a avut loc un schimb de focuri la ambasada Israelului din Nouakchott. Toţi angajaţii ambasadei, israelieni şi mauritani, sunt în siguranţă", a declarat ambasadorul Boaz Bismuth. "Am primit telefoane de la prieteni mauritani care sunt foarte îngrijoraţi. Atacul la o ambasadă este un lucru foarte grav", atrage atenţia diplomatul israelian.

Atacul survine în urma apelului lansat de partidele politice din Mauritania, o republică islamică situată în nord-vestul Africii, ca Guvernul să rupă relaţiile diplomatice cu Israelul. Mauritania este una dintre puţinele state membre ale Ligii Arabe care întreţine relaţii diplomatice cu Israelul.

Incidentul are loc la doar câteva săptămâni după ce raliul Paris-Dakar a fost anulat din cauza ameninţării reprezentate de militanţii islamişti din Mauritania după ce patru turişti francezi şi mai mulţi militari au fost ucişi în decembrie 2007.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici