- Home
- Externe
- BUCURESTI, (23.05.2017, 04:34)
- Cătălina Mănoiu , Olimpia Nicolae
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ATAC TERORIST pe Manchester Arena: Copii, printre cei 22 morţi şi 59 de răniţi/ Stat Islamic REVENDICĂ atacul/ Poliţia a identificat ATACATORUL - LIVE TEXT
Cel puţin 22 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 59 sunt rănite, în urma unei explozii ce a avut loc la finalul concertului Arianei Grande, de pe Manchester Arena, potrivit New York Times. Majoritatea celor prezenţi la show-ul cântăreţei americane erau copii şi adolescenţi. Atentatul terorist a fost revendicat de gruparea Stat Islamic, marţi după-amiază. Mai multe persoane au fost reţinute, în legătură cu organizarea atentatului.
Urmărește
42850 afișări
EXPLOZIE pe Manchester Arena, la concertul Arianei Grande: Copii, printre cei 22 morţi şi 59 de răniţi. Autorul, un bărbat cu rucsac în spate, a murit în timpul atacului sinucigaş (Imagine: Captura Video)
AVERTISMENT: Imagini video cu puternic impact emoţional
UPDATE 19:54 Poliţia din Manchester: Salman Abedi este suspectat de comiterea atacului sinucigaş
Poliţia din Manchester a anunţat, marţi, că bărbatul suspectat de comiterea atacului sinucigaş în sala de concerte Manchester Arena este Salman Abedi, în vârstă de 22 de ani, notează site-ul The Guardian.
"Pot confirma că bărbatul suspectat că a comis atrocitatea de noaptea trecută este Salman Abedi, în vârstă de 22 de ani. Totuşi, el nu a fost identificat în mod formal şi nu vrea să fac alte comentarii deocamdată. Prioritatea rămâne să stabilim dacă el a acţionat singur sau face parte dintr-o reţea", a declarat comisarul şef de poliţie din Manchester.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Potrivit listelor electorale din Marea Britanie, Salman Abedi ar locui într-o casă modestă din suburbia oraşului Manchester. În acea zonă, poliţia a efectuat în cursul zilei de marţi o explozie controlată.
În afara atacatorului, 22 de oameni au murit, iar 59 de au fost răniţi în urma exploziei de la Manchester Arena. Cei care au fost răniţi sunt trataţi în opt spitale din Manchester, iar mulţi sunt în stare gravă. Printre cei răniţi şi ucişi se află mulţi copii şi tineri.
Potrivit The Telegraph, Salman Abedi s-ar fi născut la Manchester în 1994 şi ar fi unul dintre cei patru copii ai unei familii de refugiaţi libieni care au venit în Marea Britanie pentru a scăpa de regimul lui Muammar al-Gaddafi.
Iniţial, părinţii lui Salman Abedi au trăit în Londra, apoi s-au mutat în sudul oraşului Manchester, unde au locuit timp de peste zece ani. Cei doi libieni au trei băieţi şi o fată. Potrivit unor informaţii, familia Abedi s-a întors ulterior în Libia, cu excepţia a doi fii, printre care şi Salman.
UPDATE 18:45 Papa Francisc a oferit condoleanţe pentru victimele atacului terorist din Manchester
Papa Francisc şi-a exprimat, marţi, condoleanţele pentru victimele atacului terorist din Manchester şi a descris atentatul drept un "act de violenţă fără sens", notează site-ul Radio Vatican.
"Papa Francisc a fost profund întristat să audă despre uciderea şi rănirea mai multor oameni, cauzată de atacul barbar din Manchester, şi îşi exprimă solidaritatea sinceră faţă de cei afectaţi de acest act de violenţă fără sens. Papa laudă eforturile generoase ale serviciilor de urgenţă şi de securitate şi se roagă pentru persoanele rănite şi pentru toţi cei care au murit. Având în minte în mod special acei copii şi tineri care şi-au pierdut vieţile, precum şi familiile îndurerate, Papa Francisc invocă binecuvântările lui Dumnezeu pentru pace, sănătate şi putere asupra întregii naţiuni", se arată în comunicatul transmis de la Vatican.
În trecut, Papa Francisc a condamnat vehement atacurile teroriste din lume, afirmând că această serie de atentate este asemănătoare cu războaiele mondiale din secolul XX şi notând că totul porneşte de la interese economice şi politice.
22 de oameni au murit, iar 59 au fost răniţi, în urma exploziei de la Manchester Arena. Printre victime se află mulţi copii şi tineri.
UPDATE 17:55 Potrivit postului tv CBS, autorul atacului sinucigaş din Manchester este Salman Abedi, un bărbat în vârstă de 23 de ani care era în evidenţele serviciilor secrete britanice
UPDATE 16.31 Alte două persoane, arestate în legătură cu atacul terorist de la Manchester
Poliţia din Manchester a anunţat că reţinut două persoane după descinderi la o adrese din zonele Whalley Range şi Fallowfield, unde a fost efectuată o explozie controlată, informează site-ul cotidianului Guardian.
"Poliţia a efectuat acţiuni pe baza mandatelor, una la Whalley Range şi la alta la Fallowfield, unde a avut loc o explozie controlată, în cadrul anchetei privind atacul îngrozitor de noapte trecută de la Manchester Arena", se afirmă într-un comunicat al autorităţilor.
Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat, marţi, atentatul comis la concertul din oraşul britanic Manchester, soldat cu cel puţin 22 de morţi şi zeci de răniţi, anunţă Institutul american SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.
UPDATE 16:02 Donald Trump şi Theresa May au avut o conversaţie telefonică în legătură cu atentatul din Manchester
Preşedintele american Donald Trump şi premierul britanic Theresa May au avut, marţi, o conversaţie telefonică în urma atacului terorist care a avut loc într-o sală de concerte din oraşul Manchester, notează site-ul The Guardian.
Donald Trump şi-a exprimat condoleanţele faţă de victimele atentatului.
"Preşedintele Donald J. Trump a vorbit în această dimineaţă, de la Ierusalim, cu premierul britanic Theresa May despre ceea ce pare un atac terorist în Manchester, Anglia. Cei doi lideri au convenit că acest atac - care a vizat copii şi prietenii lor în cadrul unui eveniment distractiv - a fost în mod deosebit extrem, iresponsabil şi depravat. Preşedintele a asigurat premierul de faptul că americanii sunt alături de cetăţenii britanici, iar demersurile noastre nu vor fi abandonate sub ameninţarea terorismului", se arată în comunicatul de la Washington.
Preşedintele american a oferit asistenţa Statelor Unite în investigaţia demarată de către autorităţile britanice.
"Preşedintele au oferit asistenţa Statelor Unite în investigaţia britanicilor şi a pledat pentru continuarea luptei împotriva terorismului. Ambii lideri au lăudat curajul, rapiditatea şi profesionalismul celor care au acţionat pentru îngrijirea răniţilor şi a familiilor acestora, precum şi pentru aducerea în siguranţă a persoanelor nevinovate. Preşedintele a precizat că abia aşteaptă să discute cu premierul Theresa May în persoană, în această săptămână, despre modul în care ambele ţări pot colabora cu aliaţii şi partenerii globali pentru combaterea terorismului", este mesajul Casei Albe.
Donald Trump şi Theresa May se vor întâlni în cadrul summitului G7 din Sicilia, care va avea loc în perioada 26-27 mai în oraşul Taormina.
UPDATE 14.47 Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat, marţi, atentatul comis la concertul din oraşul britanic Manchester, soldat cu cel puţin 22 de morţi şi zeci de răniţi, anunţă Institutul american SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.
"Acesta este doar începutul", a declarat un reprezentant al reţelei teroriste sunnite, într-o înregistrare video difuzată de agenţia Amaq.
"Unul dintre soldaţii Califatului a reuşit să introducă un dispozitiv exploziv la o reuniune a cruciaţilor desfăşurată în oraşul Manchester", precizează reţeaua islamistă.
Organizaţia fundamentalistă nu a oferit detalii despre autorul atacului, lucru care sugerează că acesta era un simpatizant, nu membru, şi că atentatul nu a fost coordonat direct.
Cel puţin 22 de persoane au fost ucise, iar alte 59 au fost rănite în atentatul comis luni seară în Manchester, la finalul unui concert al artistei americane Ariana Grande.
Locul în care a avut loc explozia:
Foto: K.K. Rebecca Lai, Jugal Patel şi Karen Yourish
UPDATE 14.18 Lumea fotbalului s-a arătat şocată în urma exploziei de pe Manchester Arena, mai mulţi jucători şi cluburi de fotbal exprimându-şi regretul prin intermediul reţelelor de socializare.
"Când m-am trezit, am primit o veste de-a dreptul îngrozitoare! Gândurile mele sunt la cei afectaţi la Manchester" – Gareth Bale, Real Madrid.
"Multă furie, multă durere! Condoleanţele mele şi susţinerea se îndreaptă către familiile victimelor cumplitului atac din inima oraşului" – David De Gea, Manchester United.
"Aş dori să îmi exprim cele mai profunde condoleanţe faţă de familiile victimelor. Este o zi tristă pentru minunatul oraş Manchester" – Vincent Kompany, Manchester City.
"Ştiri devastatoare în această dimineaţă. Gândurile şi rugăciunile mele se îndreaptă către cei afectaţi" – Wayne Rooney, Manchester United.
"Clubul Real Madrid îşi exprimă profunda consternare pentru atacul care a avut loc la Manchester şi este alături de victime şi de familiile şi prietenii acestora. În acelaşi timp, doreşte recuperare rapidă celor răniţi" – clubul de fotbal Real Madrid.
"Am aflat cu mare tristeţe despre evenimentele teribile petrecute la Arena. Inimile noastre sunt alături de victimele acestei tragedii şi de serviciile de urgenţă ale oraşului nostru" – clubul de fotbal Manchester City.
HARTA cu stadionul unde a avut loc explozia
UPDATE 14.14 Poliţia din Manchester a reţinut un bărbat suspectat de legături cu atentatul terorist
Poliţia britanică a anunţat marţi că a reţinut un bărbat suspectat de legături cu atentatul terorist care a avut loc în sala de concert din Manchester, notează site-ul BBC News.
Este vorba despre un tânăr în vârstă de 23 de ani, care a fost reţinut în sudul oraşului Manchester, în zona Chorlton.
Potrivit surselor BBC, poliţiştii care investighează atacul terorist vor desfăşura mai multe raiduri şi arestări în perioada imediat următoare.
UPDATE: 13.48 Theresa May: Serviciile de securitate au identificat atentatorul şi cred că acesta a acţionat singur
Premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că serviciile de securitate au informaţii privind identitatea atentatorului din Manchester, care ar fi acţionat singur, dar numele acestuia nu a fost furnizat, notează site-ul BBC News.
"Noaptea trecută, la ora 10.33, o explozie a fost raportată la Manchester Arena. Cunoaştem acum că un singur terorist a detonat un dispozitiv explozibil improvizat în apropierea unei ieşiri a arenei. Teroristul a ales în mod deliberat timpul şi locul pentru a cauza daune maxime, pentru a ucide şi răni. Toate actele teroriste sunt atacuri comise cu laşitate asupra oamenilor nevinovaţi. Dar acest atentat iese în evidenţă prin laşitatea îngrozitoare şi dezgustătoare, prin faptul că a vizat copii şi tineri nevinovaţi, fără apărare", a spus Theresa May.
Premierul Marii Britanii a oferit apoi detalii despre situaţia victimelor.
"În afara atacatorului, 22 de oameni au murit, iar 59 de au fost răniţi. Cei care au fost răniţi sunt trataţi în opt spitale din Manchester. Mulţi sunt în stare gravă. Printre cei răniţi şi ucişi se află mulţi copii şi tineri. Ne luptăm să înţelegem o minte denaturată şi deformată, care vede o cameră plină de tineri ca o oportunitate pentru un carnagiu. Trebuie să încercăm să prevenim potenţiale atacuri similare pe viitor, să confruntăm şi să învingem ideologia care alimentează astfel de violenţe", a declarat Theresa May.
Theresa May a precizat că "poliţia şi serviciile de securitate cred că acest atac a fost desfăşurat de către un singur bărbat, dar investighează dacă nu face parte dintr-un grup".
Aceasta a mai spus că va lua ceva timp până va fi stabilit acest lucru, iar "poliţia şi serviciile de securitate cred că au identificat atentatorul, dar în acest punct al investigaţiei nu putem furniza numele acestuia".
Theresa May consideră că în aceste momente oamenii ar trebui să amintească nenumăratele acte de bunătate ale cetăţenilor, activitatea promptă a serviciilor de urgenţă, precum şi mesajele de solidaritate de la cei care s-au oferit să găzduiască victime.
"Nivelul de securitate rămâne sever, ceea ce înseamnă că probabilitatea unui nou atac terorist este ridicată. Vor urma zile dificile. Ne oferim susţinerea totală pentru toţi cei afectaţi. Fiecare dintre noi stă alături de oamenii din Manchester. Teroriştii nu vor câştiga niciodată, iar stilul nostru de viaţa se va impune întotdeauna", a spus premierul britanic.
UPDATE: 13.50 Soţia şi cele două fiice ale tehnicianul spaniol al echipei Manchester City, Pep Guardiola, au fost prezente la concertul artistei americane Ariana Grande, de la Manchester Arena, informează AS. Cele trei au scăpat nevătămate, dar se află în stare de şoc, din cauza exploziei, precizează sursa amintită.
UPDATE: 13.04 O adolescentă în vârstă de 18 ani este prima victimă al cărei nume a fost făcut public. Georgiana Callander i-a scris Ariannei Grande pe Twitter, chiar cu o zi înainte de concert: "Atât de nerăbădătoare să te văd mâine".
UPDATE 10:51: Comisia Europeană a coborât steagurile în bernă.
Flags at half-mast-Today we mourn with you.Tomorrow we'll work side by side 2 fight back.They underestimate ours&your resilience #Manchester pic.twitter.com/M5FvtIbcob
— European Commission (@EU_Commission) May 23, 2017
UPDATE ora 10.30: Explozia de la Manchester Arena: Reacţia Iiderilor de la nivel mondial/ Juncker: Este un şoc profund
Liderii de la nivel mondial au făcut declaraţii cu privire la explozia de la Manchester Arena, în urma căreia 22 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar cel puţin 59 au fost rănite.
“Cu mare tristeţe şi şoc profund am aflat de atacul brutal care a avut loc în Manchester. Mi se rupe inima când mă gândesc că, încă o dată, terorismul a reuşit să instaleze frică acolo unde ar trebui să existe bucurie, să semene diviziune acolo unde tinerii şi familiile lor ar trebui să se adune să sărbătorească. Vreau să îmi exprim profundele condoleanţe premierului Theresa May şi tuturor britanicilor”.
UPDATE ora 10.20: Zona din jurul Arenei Manchester a fost securizată, iar Gara Victoriei, din apropiere, evacuată
Zona din jurul Arenei Manchester, unde a avut loc explozia în urma căreia au decedat cel puţin 22 de persoane, a fost securizată de către poliţia britanică, inclusiv Gara Victoria care va rămâne închisă pe durata întregii zile de marţi, informează presa locală.
Gara Victoria va rămâne închisă cât timp serviciile de urgenţă se află la faţa locului incidentului.
Spitalul Regal din Manchester a declarat incidentul ca fiind unul major.
Mai multe personalităţi din Marea Britanie au transmis condoleanţele familiilor victimelor.”Cum Gara Victoria se află în apropierea arenei, staţia a fost evacuată, iar liniile feroviare au fost închise”, a declarat un reprezentat al sistemului feroviar britanic.
”Este recomandat ca civilii să evite zona. Dacă vă aflaţi în apropiere, vă rugăm să urmaţi instrucţiunile serviciilor de intervenţie”, a adăugat acesta.
La aeroportul Manchester, zborurilor programate nu vor fi afectate, însă orarul unora dintre mijloacele de transport va suferi modificări.
Cursele feroviare ce traversau gara au fost suspendate.
Noi imagini din momentul producerii exploziei
UPDATE ora 10.00: Adepţii Stat Islamic au celebrat atentatul.
Susţinătorii reţelei teroriste Stat Islamic au celebrat pe reţelele sociale atentatul de la Manchester, soldat cu cel puţin 22 de morţi şi aproape 60 de răniţi, deşi organizaţia extremistă nu a revendicat în mod oficial atacul, informează cotidianul The Telegraph.
Conturile de Twitter ale susţinătorilor reţelei extremiste au folosit hastaguri pentru a posta mesaje admirative în legătură cu atentatul, care este considerat de aceştia drept o victorie împotriva "cruciaţilor" din Occident sau o răzbunare pentru participarea Marii Britanii la campania de bombardament aerian ce vizează poziţiile Stat Islamic din Siria şi Irak.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri dimineaţă, un mesaj pe Twitter, în limba engleză, în care se declară ”indignat şi întristat de vestea groaznică” din Manchester
”Revoltat şi întristat de vestea groaznică din #Manchester. Gândurile noastre se adresează victimelor şi celor dragi. Solidaritate cu Regatul Unit”, a scris preşedintele Klaus Iohannis pe Twitter.
UPDATE 09.16 Bilanţul victimelor exploziei din Manchester a ajuns la 22 de morţi şi 59 de răniţi - poliţie
Galerie foto
Poliţia din oraşul britanic Manchester a făcut public un nou bilanţ al victimelor exploziei de la concertul cântăreţei Ariana Grande, acesta ajungând la 22 de morţi şi 59 de răniţi, informează BBC News.
Ian Hopkins, şeful poliţiei din Manchester, a declarat că acesta este cel mai terifiant incident pe care forţele de ordine din oraşul britanic l-au avut de înfruntat până în prezent.
El a adăugat că peste 400 de ofiţeri de poliţie au fost desfăşuraţi noaptea trecută la faţa locului.
Potrivit acestuia, incidentul este tratat precum un atac terorist, poliţia considerând că actul a fost întreprins de o singură persoană.
Atacatorul ar fi decedat în urma exploziei. El ar fi purtat asupra sa un dispozitiv explozibil pe care l-a detonat. Poliţia investighează dacă acesta a acţionat de unul singur.
Poliţia nu cunoaşte încă detalii, dar confirmă faptul că printre cei decedaţi se numără şi persoane minore.
Ian Hopkins nu a confirmat dacă atacatorul este de naţionalitate britanică.
El a mai spus că este important ca oamenii să rămână vigilenţi, dar să meargă mai departe cu viaţa lor de zi cu zi.
Orice tip de activitate suspicioasă va putea fi raportată la un număr de urgenţă al forţelor ce luptă împotriva terorismului.
UPDATE ora 07.30: Un atacator sinucigaş ar putea fi responsabil pentru explozia de la Manchester Arena
Un atacator sinucigaş ar putea fi responsabil pentru incidentul în urma căruia cel puţin 19 persoane au decedat în oraşul britanic Manchester, informează poliţia din Marea Britanie, citată de The Independent.
Poliţia a efectuat explozii controlate asupra unui obiect suspect, relevând ulterior că era vorba însă de un bagaj inofensiv.
Atacul nu a fost revendicat, dar oficiali americani au comparat posibilul act terorist cu atacurile din sala de spectacole Bataclan din Paris din noiembrie 2015 ale militanţilor islamişti.
Doi oficiali americani anonimi au declarat agenţiei Reuters că dovezile iniţiale sugerează că un atacator sinucigaş este responsabil de atac.
”În absenţa unei dovezi mai evidente, alegerea locului, sincronizarea şi modul atacului sugerează că a fost vorba de terorism”, a afirmat unul dintre oficalii SUA pentru combaterea terorismului.
Sursa foto: Hepta
UPDATE ora 6.30: Poliţia din Manchester a declarat, marţi, că tratează explozia de la Manchester Arena ca pe un incident terorist până când va avea alte informaţii.
"În prezent, tratăm incidentul ca pe unul terorist până când vom avea alte date", a anunţat un reprezentant al Poliţiei, adăugând că există o colaborare între Poliţie şi instituţiile care au atribuţii în domeniul combaterii terorismului.
Reprezentantul Poliţiei a precizat că explozia s-a soldat cu 19 morţi şi 50 de răniţi, care sunt trataţi la şase spitale din oraş.
Poliţia le-a cerut cetăţenilor să rămână vigilenţi.
UPDATE ora 6.28 MAE: Condoleanţe după explozia de la Manchester Arena; Demersuri privind naţionalitatea victimelor
Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii are în atenţie incidentul produs, luni seară, de la Manchester Arena, potrivit unui comunicat transmis de MAE, care precizează că misiunea diplomatică română face demersuri în vederea obţinerii datelor cu privire la naţionalitatea victimelor.
UPDATE ora 6.00: În momentul exploziei, pe stadion se aflau 21.000 de oameni, cei mai mulţi fiind copii şi adolescenţi. Premierul Theresa May a susţinut într-o declaraţie că autorităţile lucrează pentru a stabili cu exactitate toate detaliile incidentului care este tratat de poliţie ca un „atentat terorist îngrozitor”.
„Toate gândurile noastre se îndreaptă acum spre victime şi familiile acestora”, a spus Theresa May.
Potrivit CCN, forţele de poliţie susţin că investigaţiile iau în calcul un posibil atactor sinucigaş, incidentul fiind tratat ca pe un posibil atac terorist.
Un bărbat surprins în imagini în zona Manchester Arena, care avea un rucsac, este posibilul terorist sinucigaş, potrivit CNN.
Poliţia declară că răniţii sunt trataţi la şase spitale şi anunţă numerele de urgenţă la care populaţia poate primi informaţii despre victime. De asemenea, poliţia pune la dispoziţie un număr de telefon la care oamenii pot raporta autorităţilor antiteroriste orice mişcare suspectă.
Surse americane, susţin că atacul este opera unui kamikaze.
La Londra s-a reunit cabinetul de securitate COBRA, fiind aşteptată o conferinţă de presă.
În urma unor zgomote puternice cei care asistau la un spectacol au ieşt în fugă de la eveniment generand busculate.
Manchester Arena este cea mai mare sală de spectacole, acoperită din Marea Britanie, având o capacitate de 21.000 de locuri.
Ariana Grande Suspends World Tour After 19 Killed In Terror Attack at U.K. Show - https://t.co/OTp6mnFKLd pic.twitter.com/7plrqql0Hk
— Breaking911 (@Breaking911) 23 mai 2017
Citește pe alephnews.ro: PSD, PNL și UDMR își împart ministerele. Cine conduce România?
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Blake Lively a depus o plângere legală împotriva lui Justin Baldoni. Actorul este acuzat de hărțuire sexuală și de orchestrarea unei campanii de defăimare împotriva ei
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe