„Suntem extrem de îngrijoraţi de această tendinţă”, a declarat Barroso.
„Încrederea cetăţenilor europeni în elite s-a diminuat în mod dramatic, apărând preocupări profunde şi temeri privind viitorul”, a subliniat preşedintele CE.
„Europa este pe cale să depăşească cea mai mare criză financiară, economică şi socială de la începutul integrării europene şi până acum. Este vorba de cel mai mare test de rezistenţă cu care s-au confruntat până acum instituţiile europene”, apreciază Barroso.
„Dar factorii care au favorizat ascensiunea euroscepticilor merg dincolo de criză”, a adăugat Barroso, evocând şomajul, resentimentele faţă de străini şi problemele asociate imigraţiei.
„Este un teren fertil pentru ascensiunea populismului şi naţionalismului”, a insistat preşedintele Executivului comunitar.