Atacul împotriva preşedintelui yemenit pare să fi fost o „lovitură din interior” – expert
Potrivit concluziilor acestuia, atacul a fost comis cu un dispozitiv exploziv improvizat, mai degrabă decât cu muniţie militară, cum ar fi un atac cu mortier sau rachetă.
Într-una dintre fotografii, care înfăţişează exteriorul moscheii, se poate vedea că zidurile au fost împinse în afară, ceea ce sugerează că forţa exploziei a provenit din interior. De asemenea, dacă sunt analizate cadrele ferestrelor se poate vedea că explozia se propagă înspre exteriorul şi nu spre interiorul clădirii, explică Stewart.
Totodată, în perete există o gaură, acesta fiind probabil locul în care a fost amplasat dispozitivul exploziv, în spatele a ceva ce era fixat de perete la momentul respectiv. Când un astfel de dispozitiv explodează, acesta trimite o forţă egală în toate direcţiile, ceea ce se poate vedea în fotografie.
Analizând doar pagubele provocate de explozie şi având în vedere culoarea reziduurilor negre rămase pe pereţi, expertul susţine că este vorba despre un explozibil militar. „Aş spune că este ceva gen TNT, poate Semtex”, afirmă el. Explozibilii comerciali, ca nitratul de amoniu, dinamita sau gelurile explozive au tendinţa de a împinge lucrurile, în timp ce explozibilul militar are o putere de detonare mai mare şi mai degrabă distruge lucrurile decât le împinge, explică expertul.
El afirmă că au fost unele speculaţii potrivit cărora ar fi fost adăugat un catalizator, ca napalm sau benzină, dar lemnul şi covoarele din moschee arată că nu a fost vorba despre aşa ceva. Dacă există arsuri, acestea au fost provocate de căldura degajată de explozie.
Un alt element important este că, dacă se analizează amplasarea dispozitivului, se poate deduce că este vorba despre o persoană care cunoştea rutina lui Saleh şi incinta moscheii. Un alt lucru care trebuie luat în considerare este faptul că au fost ostilităţi între susţinătorii lui Saleh şi opozanţii acestuia. Toate acestea sugerează că cel mai probabil aceasta a fost un atac orchestrat şi comis din interior.