Atacul rafinăriei irakiene de la Baiji nu are impact asupra exporturilor Bagdadului, apreciază SUA

Publicat: 19 06. 2014, 08:28
Actualizat: 12 04. 2020, 17:47

Departamentul de Stat a subliniat că rafinăria de la Baiji, la 200 de kilometri nord de Bagdad, pe care combatanţi din gruparea Statul Islamic în Iak şi Levant (SIIL) au luat-o cu asalt, „producea pentru consum local”.

Ţinând cont de faptul că „producţia a încetat deja de mai multe zile (…), autorităţile irakiene ar putea avea nevoie să importe petrol din ţările vecine”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Departaamentului de Stat, Jennifer Psaki.

În schimb, „nu există vreun impact asupra exporturilor irakiene de petrol brut şi nu am constatat pertubări majore în aprovizionările cu petrol din Irak”, a spus oficialul american.

Ea a precizat totuşi că Executivul american supraveghează „în permanenţă” piaţa mondială a cererii şi ofertei de petrol.

Insurgenţi SIIL au lansat miercuri dimineaţa un asalt asupra principalei rafinării de petrol din Irak, la Baiji. Luptele cu forţele guvernamentale s-au soldat cu 40 de morţi în tabăra jihadistă, potrivit Bagdadului.