- Home
- Externe
-
PARIS, (09.07.2012, 07:51)
- Valentin Vidu ,
ATACURILE DIN TOULOUSE: Ce le spunea islamistul Merah poliţiştilor în timpul negocierilor - VIDEO
Postul francez de televiziune TF1 a difuzat duminică, în premieră, fragmente ale înregistrărilor audio cu negocierile dintre Mohamed Merah şi poliţişti purtate în cele 32 de ore de asediu al apartamentului său din Toulouse (sud-vest), încheiate pe 22 martie cu uciderea tânărului.

Mohamed Merah
Ministrul francez de Interne Manuel Valls şi-a exprimat "regretul", într-un comunicat dat publicităţii în urma difuzării acestor înregistrări, dar şi indignarea faţă de absenţa unor măsuri de precauţie "în vederea respectării familiilor victimelor" lui Merah.
Potrivit fragmentelor difuzate de postul de televiziune, Merah afirmă că este pregătit să continue să ucidă, dă asigurări că are legături cu al-Qaida şi organizaţii extremiste importante şi explică felul în care a înşelat vigilenţa serviciilor de informaţii care îl supravegheau.
Pe 21 martie, către ora locală 3.00 (4.00, ora României), o unitate de elită a poliţiei franceze lua cu asalt apartamentul în care se baricadase Mohamed Merah. Poliţiştii au fost primiţi cu focuri de armă susţinute. Contactul stabilit ulterior şi negocierile cu tânărul membru al jihadului au dovedit hotărârea acestuia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Sunt o persoană hotărâtă, nu am făcut asta pentru ca să mă las prins, ai văzut. Negociem, vezi, suntem pe cale să negociem, dar, pe urmă, după negocieri, nu uita că am armele în mână, ştiu ceea ce se va întâmpla, ştiu cum operaţi voi la intervenţii", i-a spus Merah negociatorului, potrivit acestei înregistrări.
"Ştiu că risc să mă împuşcaţi, este un risc pe care mi-l asum. Deci, să ştiţi că aveţi în faţa voastră un bărbat căruia nu îi este frică de moarte. Eu iubesc moartea aşa cum iubiţi voi viaţa", adaugă el.
În cursul acestor patru ore şi jumătate de negocieri, a căror înregistrare TF1 afirmă că o deţine, Merah vorbeşte despre contactele sale cu "fraţii săi" din cadrul Al-Qaida în Pakistan, despre acţiunile sale viitoare, dar şi despre stilul de viaţă liberă pe care l-a adoptat. "Face parte din şiretlic", i-a spus el negociatorului.
Un francez de origine algeriană, Mohamed Merah a provocat teroare omorând trei militari de origine magrebiană şi patru persoane de confesiune evreiască, inclusiv trei copii, în perioada 11-19 martie.
Afirmând că este membru Al-Qaida, el a fost împuşcat în cap, pe 22 martie, de membrii unei unităţi de intervenţie a poliţiei, în cursul asaltului asupra apartamentului în care s-a baricadat.
Cazul Merah a evidenţiat lacune în cadrul contraspionajului francez, criticat din cauză că nu a luat în serios un bărbat care a efectuat vizite în Pakistan şi Afganistan.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului