Atacurile revendicate de talibani la Kandahar s-au soldat cu doi morţi şi 29 de răniţi

Publicat: 07 05. 2011, 19:38
Actualizat: 06 11. 2012, 14:15

Guvernatorul, Tooryalai Wesa, a precizat că cele două persoane care au murit au fost ucise în schimburi de focuri.

El a precizat că au fost comise patru atentate cu bombă, dintre care două cu maşini-capcană şi două cu ricşe-capcană, şi şase atentate sinucigaşe.

Atacurile reprezintă o „ameninţare” a extremiştilor după eliminarea lui Osama ben Laden, a apreciat într-un comunicat Biroul preşedintelui afgan, Hamid Karzai.

„Al-Qaida şi membrii săi terorişti, care au suferit o înfrângere dură prin eliminarea lui Osama ben Laden pe teritoriul pakistanez, au încercat să ascundă această înfrângere omorând civili la Kandahar şi să se răzbune pe poporul nevinovat al Afganistanului”, precizează Biroul lui Karzai.

Yusuf Ahmadi, purtător de cuvânt al talibanilor, care au revendicat operaţiunea, a declarat anterior că aceste atacuri au fost planificate cu aproape trei săptămâni în urmă şi se înscriu în cadrul declanşării ofensivei de primăvară, anunţată săptămâna trecută. El nu a evocat vreo legătură cu moartea lui ben Laden.