Atentat asupra convoiului preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad. Autorităţile iraniene dezmint informaţia – VIDEO

Publicat: 04 08. 2010, 12:55
Actualizat: 06 11. 2012, 10:05

Potrivit site-ului, care nu menţionează victime, o grenadă a explodat în apropierea convoiului preşedintelui Ahmadinejad.

Dispozitivul ar fi explodat în apropierea unui microbuz care transporta jurnalişti, la o sută de metri de maşina cu care se deplasa preşedintele, care nu a fost atins, conform aceleiaşi surse.

Conform Khabaronline.ir, „atacatorul a fost arestat”, în timp ce mulţimea scanda sloganuri ostile „ipocriţilor”, Mujahedinii Poporului, principala organizaţie de luptă armată împotriva regimului iranian.

Ahmadinejad a pronunţat ulterior un discurs difuzat în direct de televiziunea iraniană, în care nu face nici o aluzie la o tentativă de atentat.

Nici o tentativă de atentat împotriva preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad nu a avut loc miercuri la Hamedan, a declarat un reprezentant al biroului de presă din cadrul preşedinţiei iraniene.

„Nu a fost vorba decât despre o petardă”, a adăugat oficialul din cadrul preşedinţiei, precizând că în curând va fi publicat un comunicat pe tema acestui incident.

http://i.cdn.turner.com/cnn/.element/apps/cvp/3.0/swf/cnn_416x234_embed.swf?context=embed&videoId=world/2010/08/04/am.sayah.iran.assasination.cnn