ATENTAT în Damasc. Explozie soldată cu victime şi pagube materiale

Publicat: 30 04. 2013, 13:09
Actualizat: 26 06. 2013, 20:47

O explozie teroristă a avut loc în cartierul Marje, provocând victime şi pagube materiale„, scrie agenţia.

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, o maşină-capcană a explodat în faţa unei porţi, în spatele fostului sediu al Ministerului de Interne.

O jurnalistă AFP a auzit, de asemenea, rafale de arme automate.

O serie de atentate a avut loc la Damasc, de la începutul mişcării de revoltă faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, în martie 2011, în acest cartier comercial. Ultima a avut loc luni şi îl viza pe premierul sirian Wael al-Halaqi, care a scăpat nevătămat.

Pe de altă parte, cel puţin cinci persoane au fost ucise în acest atac cu maşină-capcană, afirmă Observatorul.

„Cel puţin cinci civili au fost ucişi, potrivit unui bilanţ provizoriu, într-un atac cu maşină-capcană”, în apropiere de fostul sediu al Ministerului de Interne, a anunţat acest ONG cu sediul în Marea Britanie care se sprijină pe o largă reţea de militanţi, medici şi avocaţi de pe teren. „Însă bilanţul urmează să crească, deoarece numeroşi răniţi se află într-o stare critică, inclusiv membri ai forţelor guvernamentale”, a adăugat această sursă.