- Home
- Externe
-
ISLAMABAD, (08.06.2012, 12:51)
- Iuliana Enache ,
Atentat în nord-vestul Pakistanului: Cel puţin 16 morţi, în urma exploziei unei bombe
Cel puţin 16 persoane au fost ucise vineri în explozia unei bombe la Peshawar, în nord-vesul Pakistanului, ţară însângerată de numeroase atentate comise în special de talibanii aliaţi ai Al-Qaida, a anunţat poliţia.

Atentat în nord-vestul Pakistanului: Cel puţin 16 morţi, în urma exploziei unei bombe (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Dispozitivul a explodat în apropierea unui autobuz ce transporta angajaţi ai administraţiei locale. Mai multe femei şi cel puţin un copil figurează printre morţi, iar cel puţin alte 30 de persoane au fost rănite, potrivit poliţiei şi unei surse medicale.
"Majoritatea persoanelor ucise sunt angajaţi guvernamentali", a declarat pentru AFP Tahrir Ayub, un ofiţer de poliţie din Peshawar.
"Cel puţin 16 persoane au fost ucise şi alte 30 au fost rănite", a declarat pentru AFP ofiţerul de poliţie Muhammad Sajjad.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
Surse spitaliceşti menţionează, la rândul lor, 17 morţi cel puţin.
Atentatul a vizat un autobuz al administraţiei, potrivit poliţiei din acest oraş situat în apropierea zonelor tribale ce constituie un bastion al talibanilor şi principalul sanctuar al Al-Qaida din lume.
Peste 5.000 de persoane au murit în toată ţara în aproximativ 600 de atentate comise în cinci ani, marea majoritate de kamikaze talibani sau aliaţi ai acestora. Aceştia din urmă, care au jurat credinţă Al-Qaida, au decretat în 2007 jihad Islamabadului pentru susţinerea acordată Washingtonului în războiul împotriva terorismului, dar aceşti extremişti sunniţi atacă de multe ori minoritatea şiită.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe