- Home
- Externe
- MOMBASA, (17.05.2014, 07:21)
- Gaidau Ion
ATENTAT la Nairobi: Două bombe artizanale au explodat în capitala Kenyei. Cel puţin zece oameni au murit şi 90 sunt răniţi
Cel puţin zece persoane au fost ucise, iar 90 au fost rănite într-un atentat care a avut loc vineri într-o piaţă din Nairobi, capitala Kenyei. Două bombe artizanale au explodat în Piaţa Gikomba, în apropiere de centrul capitalei kenyene, potrivit poliţiei, care a anunţat arestarea a doi supecţi.

ATENTAT la Nairobi: Două bombe artizanale au explodat în capitala Kenyei. Cel puţin zece oameni au murit şi 90 sunt răniţi (Imagine: Arhiva AFP/ Mediafax Foto)
Zece persoane au fost ucise, potrivit unui ultim bilanţ anunţat de Centrul kenyan pentru Gestionarea Catastrofelor (NDOC).
Spitalul Kenyatta din Nairobi, cel mai important al capitalei, a anunţat că a primit opt cadavre - patru bărbaţi şi patru femei - şi a internat 76 de răniţi. Paisprezece răniţi au fost internaţi la Spitalul Guru Nanak, cel mai apropiat de locul producerii atentatului, potrivit directorului său Ravi Kaul.
Crucea Roşie Kenyană a făcut apel la populaţie pentru donare de sânge şi a deschis un centru de colectare la Spitalul Kenyatta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk, iritat de postările unui europarlamentar român: "A încercat să intervină în alegerile din SUA”
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
Bolojan contrazice politica lui Trump: Este necesar ca Ucraina şi Uniunea Europeană să fie implicate în negocierile de pace
Bombele au explodat la intrarea în piaţă, în apropierea unor standuri de haine, potrivit unui fotograf al AFP.
Un microbuz destinat transportului de persoane fost grav avariat.
Kenya se confruntă în ultimele luni cu o recrudescenţă a atacurilor, survenite pe fondul implicării acestei ţări în operaţiunile lansate în Somalia împotriva islamiştilor shebab.
La începutul lunii mai, cel puţin şapte persoane au fost ucise, iar aproximativ o sută au fost rănite în mai multe atentate comise la Mombasa, cel de-al doilea oraş al ţării, şi la Nairobi.
Statele Unite au condamnat atentatul, declarându-se "solidare" cu "prietenii şi partenerii kenyeni".


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe