Atentat sinucigaş în Afganistan: 33 de oameni au murit şi 100 au fost răniţi

Publicat: 18 04. 2015, 10:44
Actualizat: 19 04. 2020, 07:10

Atacul a vizat angajaţii guvernamentali care îşi aşteptau salariile. Cel puţin 33 de persoane au fost ucise şi alte 100 rănite.

Explozia a avut loc în faţa băncii, a precizat şeful poliţiei din regiune, Fazel Ahmad Sherzad. El a explicat că deflagraţia a fost provocată de un atacator sinucigaş pe o motocicletă.

Angajaţii guvernamentali şi personalul militar aşteptau pentru a-şi ridica salariile în faţa New Kabul Bank, unde a avut loc explozia, a precizat Sherzad.

Atacul nu a fost încă revendicat, iar poliţia a anunţat că a descoperit o altă bombă în apropiere şi a distrus-o printr-o explozie controlată.