- Home
- Externe
- KABUL, (12.11.2016, 11:02)
- Mircea Olteanu
ATENTAT soldat cu cel puţin patru morţi la baza NATO de la Bagram din Afganistan
Cel puţin patru persoane au decedat, iar alte 14 au fost rănite, în urma unui atentat cu bombă care a avut loc sâmbătă dimineaţa în incinta bazei aeriene NATO de la Bagram şi care a fost revendicat de insurgenţii talibani, relatează The Associated Press.
Urmărește
1540 afișări
ATENTAT soldat cu cel puţin patru morţi la baza NATO de la Bagram din Afganistan (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)
Un comunicat al NATO anunţa că atacul a avut loc în jurul orei locale 5.30 (3.00, ora României).
Generalul american John Nicholson a comunicat că deflagraţia a fost cauzată de detonarea unui dispozitiv explozibil, fără a oferi detalii suplimentare.
Insurgenţii talibani au revendicat responsabilitatea pentru atentat, spunând că a fost comis de un atacator sinucigaş aflat în interiorul bazei.
Zabihullah Mujahid, un purtător de cuvânt al talibanilor, a afirmat că atacul a fost pregătit timp de patru luni.
Abdul Wahid Sediqqi, un reprezentant al guvernatorului provinciei Parwan, unde se află şi baza aeriană, a declarat pentru The Associated Press că atacul s-a soldat cu patru morţi şi aproximativ 18 răniţi.
Nu există până la această oră informaţii cu privire la naţionalitatea celor ucişi sau răniţi.
Acest atentat survine la doar o zi după ce Consulatul General al Germaniei din oraşul Mazar-i-Sharif, în nordul Afganistanului, a fost ţinta unui atac terorist cu vehicul-capcană,revendicat de talibani,care a cauzat decesul a cel puţin patru persoane şi rănirea altor aproximativ 115.
Citeşte şi: ATENTAT la un consulat german din Afganistan: Cel puţin patru morţi şi peste o sută de răniţi
Citeşte şi: Talibanii afgani i-au cerut lui Donald Trump să retragă trupele americane din Afganistan
Citeşte şi: Un militar american a fost ucis în Afganistan, într-o zonă aflată sub controlul reţelei Stat Islamic
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: ATENTAT la un consulat german din Afganistan: Cel puţin patru morţi şi peste o sută de răniţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe