Într-o ţară traumatizată, unde televiziunile au difuzat întreaga zi imagini cu victimele însângerate, Barack Obama a anunţat că va merge, joi, în capitala statului Massachusetts (nord-est) pentru a asista la o ceremonie religioasă organizată în memoria victimelor.
„În acest stadiu nu există nicio revendicare”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă în cursul după-amiezii un oficial din cadrul FBI, Rick DesLauriers. „Evantaiul de suspecţi şi posibilele motivaţii rămân larg deschise”, a adăugat el.
La locul faptelor, anchetatorii au găsit „bucăţi de nailon negru care ar putea proveni dintr-un rucsac şi fragmente de plumb şi cuie, aflate probabil într-o oală sub presiune”, a precizat el.
FBI a difuzat imagini cu rămăşiţele unei oale sub presiune în care s-ar fi aflat unul dintre dispozitivele explozive de la maratonul de la Boston. În momentul exploziei, fragmente de metal ale oalei au rănit spectatorii prezenţi la maraton.
O altă imagine furnizată de FBI reprezintă rămăşiţele unui rucsac în care s-ar fi aflat cea de-a doua bombă.
Oraşul Boston, traumatizat dar scena unor multiple gesturi de întrajutorare, a adus marţi seara un omagiu victimelor atentatului.
Una dintre reuniuni a fost consacrată celei mai tinere dintre victime, un băieţel în vârstă de opt ani, Martin Richard, ucis la scurt timp după ce şi-a îmbrăţişat tatăl la linia de sosire. Sora sa mai mică, în vârstă de şase ani, şi-a pierdut un picior iar cel de-al doilea ar putea să îi fie amputat, potrivit presei americane.
„Le mulţumim celor care ne cunosc şi celor pe care nu i-am întâlnit niciodată, pentru gândurile şi rugăciunile lor”, a declarat tatăl micuţului, Bill Richard, într-un comunicat, cerând respect faţă de intimitatea familiei sale.
Peste 1.000 de persoane s-au recules la lumina lumânărilor într-un parc din apropierea casei băieţelului. În oraş, aproximativ 700 de persoane au mers la biserica de pe Arlington Street, în apropiere de locul unde s-a produs atentatul.
În afară de Martin Richard, administratora unui restaurant, Krystle Campbell, în vârstă de 29 de ani, şi un student al Universităţii din Boston, al cărui sex nu a fost precizat, fac parte dintre victime. Potrivit agenţiei oficiale chineze Xinhua, acesta din urmă este de naţionalitate chineză.
Cel puţin 176 de persoane au fost rănite, unele foarte grav, de explozia, la interval de 12 secunde, a două bombe, în apropierea liniei de sosire a acestei celebre curse, la care au participat 23.000 de persoane.