Audierea criminalului nazist de război Laszlo Csatary la Budapesta, amânată cu o săptămână

Audierea criminalului nazist de război Laszlo Csatary, în vârstă de 97 de ani, prevăzută iniţial pentru joi dimineaţa, a fost amânată cu o săptămână, au anunţat joi avocatul acestuia şi Parchetul din Budapesta.

Urmărește
187 afișări
Imaginea articolului Audierea criminalului nazist de război Laszlo Csatary la Budapesta, amânată cu o săptămână

Laszlo Csatary

"Audierea lui Laszlo Csatary va avea loc peste o săptămână", a declarat avocatul lui Csatary, Gabor Horvath, pentru AFP.

Nici avocatul şi nici parchetul nu au precizat data exactă a audierii şi nici motivele amânării.

Laszlo Csatary a fost arestat pe 18 iulie la Budapesta, după care a fost consemnat la domiciliu. Justiţia ungară a acţionat după ce a fost alertată, în urmă cu zece luni, de către Centrul Simon Wiesenthal, care poartă numele cunoscutului "vânător" de nazişti decedat în 2005.

Condamnat la moarte în contumacie în 1948, la Kosiţe, pe acea vreme pe teritoriul Cehoslovaciei, Laszlo Csatary s-a refugiat în Canada. În 1995, autorităţile canadiene i-au descoperit adevărata identitate, iar acesta a fugit în Ungaria.

Miercuri, comunitatea evreiască din Slovacia a cerut Bratislavei ca Csatary să fie judecat pe teritoriul slovac.

"Îndemnăm autorităţile slovace să ceară extrădarea lui Csatary în Slovacia, pentru ca acesta să fie judecat aici", a declarat pentru AFP Jaroslav Franek, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti Slovace.

Laszlo Csatary conducea, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, poliţia din ghetorul de la Kosiţe, în prezent pe teritoriul Slovaciei. Acest oraş (Kassa în ungară, Kaschau, în germană) făcea pe atunci parte din Ungaria, aliată a Germaniei hitleriste.

În aprilie, Centrul Simon Wiesenthal din Ierusalim l-a plasat pe Laszlo Csatary pe primul loc pe lista sa cu cei mai căutaţi criminali nazişti de război din lume.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici