Audierea lui Ratko Mladici, întreruptă din cauza stării sale de sănătate
Audierea lui Ratko Mladici în faţa judecătorului sârb pentru crime de război, la Belgrad, a fost întreruptă joi din cauza stării de sănătate a acuzatului, iar medicii vor determina vineri dacă acesta poate compărea, a declarat avocatul său, Milos Saljic.

Audierea lui Ratko Mladici, întreruptă din cauza stării sale de sănătate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Judecătorul "a încercat să-l interogheze pe Ratko Mladici dar nu a reuşit pentru că acesta se află într-o condiţie psihologică şi fizică dificilă. Este dificil de stabilit orice mijloc de comunicare cu el", a precizat avocatul.
"Judecătorul a decis să întrerupă interogatoriul. În cursul zilei de mâine (vineri), medicii vor determina dacă este în măsură să compară în faţa Tribunalului" sârb pentru crime de război, a continuat Saljic.
"Judecătorul nu a reuşit nici măcar să obţină informaţii elementare" de la el. "Nu poţi avea o conversaţie normală cu el. Îl întrebi un lucru, el răspunde altceva", a explicat avocatul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
"Cred că este de competenţa unei instituţii de sănătate unde trebuie tratat", a adăugat acesta.
Potrivit lui Bruno Vekarici, purtătorul de cuvânt al Tribunalului sârb pentru crime de război, Ratko Mladici s-a identificat formal în faţa judecătorului şi era perfect capabil să comunice.
"Nu seamănă cu omul pe care îl cunoşteam în anii '90", a admis el.
Avocatul a precizat că Mladici, în vârstă de 69 de ani, a declarat, în una dintre puţinele sale afirmaţii, că nu recunoaşte autoritatea Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie. Ratko Mladici i-a cerut de asemenea avocatului său veşti despre familia sa.
Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia era înarmat cu două pistoale în momentul arestării, dar nu le-a folosit "pentru că ştia că oamenii care veneau să îl aresteze erau tineri ofiţeri care îşi făceau treaba", a mai declarat Saljic.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

