Presa cehă îl omagiază pe Vaclav Havel, „învingătorul marilor bătălii”

Publicat: 19 12. 2011, 14:37
Actualizat: 07 11. 2012, 07:12

Vaclav Havel a fost „un om politic care, de fapt, nu a fost niciodată un om politic, ci a rămas un scriitor şi un gânditor”, scrie cotidianul Lidove Noviny, care publică pe prima pagină, la fel ca alte ziare, un portret încadrat cu negru al fostului şef de stat (aflat la putere din 1989 până în 2003).

Ziarul salută „cel mai important ceh al celei de a doua jumătăţi a secolului 20”, consacrându-i majoritatea paginilor, exemplu urmat şi de celelalte jurnale din ţară.

„Vaclav Havel nu va mai provoca lumea cu întrebările lui «dezagreabile» dar noi va trebui să ne gândim la el şi să îl citim din nou”, scrie jurnalul.

Cotidianul Dnes reaminteşte că bătrânul dramaturg şi disident anticomunist a fost partizanul unei „politici apolitice”, adică „a unei vieţi publice fără spiritul partidelor, fără intrigi şi fără murdărie”.

Vaclav Havel a „pus binele său propriu nu numai în serviciul ţării sale, ci al întregii Europe post-comuniste”, a precizat ziarul economic Hospodarske Noviny.

„Acum depinde de noi să luptăm pentru victoria adevărului şi a dragostei”, subliniază cotidianul, reluând o celebră declaraţie din 1989: „Dragostea şi adevărul trebuie să triumfe asupra urii şi minciunii”.

Havel a „schimbat naţiunea”, proclamă cotidianul Blesk. „A luptat pentru libertatea noastră (…) cel mai preţios cadou ce ne-a fost oferit”, scrie ziarul, adăugând că „o întreagă epocă a istoriei cehe va fi mereu marcată de personalitatea sa”.

Pe ultima pagină a tuturor acestor cotidiene apare celebra poză alb-negru a lui Havel, aflat la marginea mării la Cabo da Verde, în Portugalia, în 1990, mergând spre orizont, cu spatele la obiectiv, şi având urmele paşilor lui imprimate pe nisip.