Prima pagină » Știri externe » Australia ar putea retrage cetăţenia persoanelor implicate în activităţi teroriste

Australia ar putea retrage cetăţenia persoanelor implicate în activităţi teroriste

Persoanele implicate în activităţi teroriste şi-ar putea pierde cetăţenia australiană, a declarat ministrul australian al Imigraţiei, Peter Dutton, în încercarea guvernului de a reduce numărul de simpatizanţi ai grupărilor teroriste în ţară, relatează Reuters.
Australia ar putea retrage cetăţenia persoanelor implicate în activităţi teroriste

Persoanele vizate sunt cele cu dublă cetăţenie, implicate în activităţi teroriste, care fac parte dintr-o organizaţie interzisă sau sunt condamnate pentru activităţi teroriste, a precizat Dutton la o conferinţă de presă în Melbourne.

„Este o sancţiune destul de mare de suportat pentru persoanele care sunt implicate în activităţi teroriste şi au dublă cetăţenie”, a explicat Dutton.

Preşedintele francez Francois Hollande a abandonat luna trecută propunerea de a retrage cetăţenia franceză persoanelor condamnate pentru terorism, pe fondul atacurilor teroriste din Paris din 13 noiembrie, soldate cu 130 de morţi.

Australia a mărit nivelul de alertă în privinţa unor posibile atacuri ale militanţilor radicalizaţi din ţară, într-un număr din ce în ce mai mare.

Aproximativ 200 de persoane din Australia sunt monitorizate, indicând o ameninţare la adresa securităţii naţionale, iar circa 100 au plecat din ţară în Siria pentru a lupta alături de organizaţii teroriste precum Stat Islamic.