Australia: întăriri ale poliţiei în Insulele Solomon

Publicat: 03 09. 2023, 17:50
Actualizat: 03 09. 2023, 17:52

Personalul de securitate australian a fost trimis pentru prima dată în capitala Honiara în noiembrie 2021, după revolte antiguvernamentale, alături de personal din Fiji, Papua Noua Guinee, Noua Zeelandă şi poliţia locală.

„La cererea guvernului Insulelor Solomon, Australia şi-a prelungit contribuţia la Forţa internaţională de asistenţă a Insulelor Solomon (SIAF) până în iunie 2024 pentru a contribui la securitatea la alegerile generale naţionale”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului.

„Australia este mândră să fie partenerul principal al Insulelor Solomon (în domeniul) securităţii. Va desfăşura, de asemenea, personal de securitate suplimentar în sprijinul Jocurilor Pacificului din Honiara”, a adăugat purtătorul de cuvânt.