Prima pagină » Știri externe » China impune sancţiuni drastice aliaţilor fostului preşedinte al SUA, Donald Trump. Anunţul vine la puţin timp după ce Trump a părăsit Casa Albă

China impune sancţiuni drastice aliaţilor fostului preşedinte al SUA, Donald Trump. Anunţul vine la puţin timp după ce Trump a părăsit Casa Albă

China impune sancţiuni drastice aliaţilor fostului preşedinte al SUA, Donald Trump. Anunţul vine la puţin timp după ce Trump a părăsit Casa Albă

China a impus sancţiuni pentru 28 de americani, inclusiv fostul secretar de stat Mike Pompeo pentru „acţiuni nebune cu interferenţe grave în afacerile interne ale Chinei”, a declarat ministerul chinez de externe în primele ore ale zilei de joi, ora Beijingului, relatează CNN.

„Aceste persoane şi membrii familiei lor au interdicţie de a intra în China, Hong Kong şi Macao. Ei, companiile şi instituţiile asociate acestora sunt, de asemenea, restricţionate să facă afaceri cu China „, a declarat ministerul într-un comunicat.

Mike Pompeo, Peter Navarro, consilierul comercial al lui Donald Trump, Robert O’Brien, fost consilier de securitate naţională sunt doar câteva nume de pe lista persoanelor sancţionate de China.

China a decis să impună aceste sancţiuni echipei lui Trump, la câteva ore după învestirea lui Joe Biden, declarând că speră ca noul preşedinte să trateze relaţia cu China obiectiv şi raţional.

În cadrul unei conferinţe de presă, miercuri, ministrul de externe al Chinei, Hua Chunying, a acuzat administraţia Trump de nenumărate ”greşeli fundamentale”, ceea ce a afectat grav relaţia dintre cele două ţări.

China îşi doreşte ca administraţia Biden să devină obiectivă şi raţională în acest parteneriat, cele două naţiuni să devină egale şi să dezvolte un parteneriat de durată cât mai curând posibil, conform declaraţiilor ministrului Hua.

”Cred că dacă noua administraţie va adopta o perspectivă raţională şi responsabilă în formularea legilor externe, mai mult ca sigur toată lumea din comunitatea internaţională va avea de câştigat”, a adăugat Hua.