Austria susţine aderarea Bulgariei la Schengen numai pe baza îndeplinirii criteriilor -presă
Austria va susţine aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen numai pe baza îndeplinirii criteriilor Schengen, şi nu pe baza monitorizării acesteia de Comisia Europeană, i-a spus preşedintele austriac omologului său bulgar, luni, la Viena, potrivit BTA, relatează site-ul Novinite.com.
Declaraţia făcută de Fischer lui Gheorghi Părvanov reprezintă o schimbare a poziţiei statului austriac, exprimată în ultimele luni, în favoarea condiţionării aderării Bulgariei la Schengen de monitorizarea acestei ţări în urma integrării ei în Uniunea Europeană, prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
"Sperăm că Bulgaria va deveni membru Schengen în timpul preşedinţiei ungare a UE (până la sfârşitul lui iunie-n.r.)", a declarat la Viena preşedintele bulgar, Gheorghi Părvanov, mulţumindu-i lui Fischer pentru sprijin.
Părvanov i-a dat asigurări omologului său austriac că toate partidele bulgare sunt hotărâte să determine autorităţile statului să îndeplinească toate criteriile tehnice de aderare la Schengen până la jumătatea lunii martie.
Bulgaria şi România, care au aderat la Uniunea Europeană în 2007, sperau să intre în spaţiul Schengen în martie 2011, susţinând că au îndeplinit toate criteriile tehnice. Mai multe state UE consideră însă că aderarea la această dată ar fi prematură, aşa că Bulgaria şi România speră acum să adere până la sfârşitul lui 2011, potrivit novinite.com.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. Kievul şi Washingtonul ajung la un acord privind mineralele rare din Ucraina / Ungaria cere retragerea a opt nume de pe lista sancţiunilor UE împotriva Rusiei / Ucraina aprobă sistemul de drone Vidmak pentru a viza vehiculele ruseşti / UE propune un acord pentru resursele Ucrainei
-
ieri, 22:50
Georgescu: Caramitru este un extremist, avocaţii mei au acţionat