Kim Jong-Un a solicitat Chinei să elimine sancţiunile impuse Coreei de Nord – presa niponă

Publicat: 01 07. 2018, 12:29
Actualizat: 27 03. 2019, 23:26

Kim a făcut această solicitare în cursul unei întrevederi cu Xi în luna iunie, motivând că este necesară eliminarea sancţiunilor întrucât summitul Coreea de Nord-SUA din 12 iunie a dus la detensionarea situaţiei.

Preşedintele Chinei a răspuns că va depune „toate eforturile” necesare pentru a ajuta Coreea de Nord, au precizat surse citate de cotidianul nipon.

Kim Jong-Un a efectuat o vizită la Beijing la doar o săptămână după întrevederea istorică cu preşedintele SUA, Donald Trump. Aceasta a fost a treia vizită în China pentru liderul nord-coreean.